Un bărbat din județul Dâmbovița, șofer de TIR, a fost reținut după ce a încercat să mituiască un echipaj al Poliției Rutiere care voia să îl amendeze pentru neutilizarea tahografului, dispozitivul care înregistrează timpii de conducere și de odihnă. Incidentul s-a produs pe un drum din județul Brașov, polițiștii anunțând tentativa de mituire.

„Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciile de Investigare a Criminalității Economice și de Investigații Criminale efectuează cercetări, sub delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, după ce, la data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 21:30, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Brașov a sesizat faptul că un conducător auto, pe care l-au oprit în trafic, pe DN 73A, și căruia urma să îi fie aplicată o sancțiune contravențională în conformitate cu norma legală încălcată referitoare la timpii de conducere și utilizarea tahografului, ar fi încercat să îi determine să nu aplice această măsură.

În această împrejurare, în care conducătorul auto al ansamblului de vehicule oprit pentru control nu ar fi respectat prevederile legale privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă, ar fi oferit echipajului de poliție o sumă de bani necuantificată, compusă din mai multe bancnote de 100 de lei”, informează, sâmbătă, oficialii Poliției județene Brașov.

Potrivit acestora, echipajul rutier a refuzat categoric banii și a sesizat imediat aspectul de ilegalitate.

La fața locului a intervenit o echipă formată din polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic.

Asupra bărbatului a fost găsită suma de 5.357 de lei, care a fost ridicată și indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.

Procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 50 de ani, din județul Dâmbovița, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Brașov.

Editor : C.S.

Source: Digi24 · Cristina Sava

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira