Grupul parlamentar al USR din Camera Deputaților a solicitat conducerii forului legislativ ca ministrul Finanțelor Alexandru Nazare să participe la „Ora Guvernului” din 2 noiembrie pentru a clarifica diferențele dintre datele oficiale privind execuția bugetară și cifrele invocate recent de conducerea PSD.

Potrivit unui comunicat de presă al USR, solicitarea a fost depusă la Biroul permanent al Camerei Deputaților, iar partidul i-a cerut ministrului prezinte în Parlament situația reală a bugetului, pe baza datelor concrete și într-un mod transparent.

Formațiunea invocă datele Ministerului Finanțelor, conform cărora deficitul bugetar a ajuns la 3,82% din PIB, echivalentul a 78,52 miliarde de lei, după primele nouă luni din 2026. În perioada similară a anului trecut, deficitul se ridica la 5,35% din PIB.

USR susține că aceste cifre trebuie puse în contextul declarațiilor recente ale liderilor PSD, care au invocat noi date privind situația bugetară. Reprezentanții USR afirmă că ministrul Finanțelor trebuie să explice public diferențele și să clarifice dacă informațiile prezentate de social-democrați corespund realității bugetare.

„Discuția aceasta este prea importantă ca să se poarte doar pe Facebook, unde PSD încearcă cu filmulețe să-și construiască imaginea partidului care muncește, dar nu izbândește. Pentru că nu au soluții, inventează acum cifre pe care, spun ei, le-ar fi ascuns chiar ministrul pe care l-au ales și l-au votat. Ori au ales prost, ori mint, ori ambele”, a declarat Diana Stoica, lidera deputaților USR.

Reprezentanții USR subliniază că Alexandru Nazare a fost reconfirmat în funcția de ministru al Finanțelor în două cabinete succesive și consideră că acesta trebuie să ofere explicații asumate cu privire la evoluția finanțelor publice.

La rândul său, deputatul USR Adrian Echert, secretar al Comisiei pentru Buget, Finanțe și Bănci, a declarat că eforturile depuse pentru reducerea dezechilibrelor bugetare nu trebuie compromise de disputele politice.

„După un an și jumătate de efort pentru a scoate România din criză, după patru evaluări în care am scăpat de ratingul de junk, după ce am salvat cât mai multe reforme din PNRR și am început să oprim risipa și corupția, nu vom permite ca toate acestea să fie irosite sub o perdea de minciuni”, a precizat Adrian Echert.

Prin solicitarea adresată Biroului permanent, USR cere ca situația bugetară să fie discutată în cadrul unei dezbateri parlamentare, în care ministrul Finanțelor să prezinte datele oficiale și să răspundă întrebărilor privind diferențele dintre execuția bugetară și cifrele vehiculate în spațiul public.

Editor : Ana Petrescu

Source: Digi24 · Ana Petrescu

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira