Unul dintre cele două reactoare ale Centralei Nucleare Cernavodă ar putea fi repornit la începutul lunii noiembrie, după ce ambele unități au fost oprite în această vară, ceea ce ar reduce presiunea asupra sistemului energetic, dar nu ar duce automat la scăderea prețului electricității, a declarat miercuri fostul secretar de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi.
„În această vară s-a adăugat o situație care a generat o presiune mare și care se va regăsi în prețurile din toamna și iarna acestui an și din primăvara anului viitor, și anume faptul că am fost obligați să închidem cele două reactoare de la Cernavodă, primul la sfârșitul lunii iulie, al doilea pe 13 august, și abia în aceste zile se zărește o luminiță la capătul tunelului. (...) Pe baza informațiilor publice din aceste zile, se pare totuși că, nu așa cum ne doream, în luna octombrie, ci la începutul lunii viitoare, există premise și șanse să fie redeschis măcar unul dintre cele două reactoare de la Cernavodă, ceea ce va mai calma puțin situația”, a afirmat Cristian Bușoi, la Energy Forum, ediția a XVI-a – „Energia României: de la criză la avantaj economic”, citat de Agerpres.
Repornirea uneia dintre unități ar însemna mai multă energie electrică produsă în România, într-o perioadă în care sistemul energetic se confruntă cu presiuni asupra aprovizionării și prețurilor. Efectul asupra facturilor consumatorilor nu ar fi însă imediat, deoarece prețurile de pe piața românească sunt influențate și de cele din restul Europei.
„Nu va genera automat scăderi de prețuri, pentru că prețurile sunt relativ aliniate pe Piețele pentru Ziua Următoare (PZU), atât în regiune, cât și la nivel european. Și, cât timp o bună parte din electricitatea României se tranzacționează pe PZU și nu mergem către contracte pe termen lung, nu mergem către o altă filosofie pentru industrie și pentru marii furnizori de electricitate, lucrurile vor rămâne într-o oarecare volatilitate și vom rămâne influențați de prețurile din regiune și de prețurile europene”, a explicat fostul secretar de stat.
Piața pentru Ziua Următoare este cea pe care energia electrică este cumpărată și vândută pentru livrare în ziua următoare, la prețuri care pot varia considerabil. În opinia lui Bușoi, contractele pe termen lung ar putea reduce expunerea industriei și a marilor furnizori la aceste fluctuații.
Cât de scumpă este energia electrică din România față de restul Europei
Referitor la comparațiile cu celelalte state membre, Bușoi a precizat că România nu are cele mai mari prețuri la electricitate din Uniunea Europeană atunci când sunt comparate valorile efective, ci doar după ajustarea acestora la puterea de cumpărare a populației.
„Acum, dacă spunem că România are cel mai mare preț din Uniunea Europeană la energie, e un lucru puțin inexact. Putem afirma acest lucru doar pentru electricitate și doar dacă ajustăm prețul la puterea de cumpărare. Dacă facem această ajustare, da, putem vorbi de prețul cel mai mare ajustat la puterea de cumpărare la electricitate din Uniunea Europeană”.
Potrivit datelor prezentate de acesta, România s-a situat pe locul nouă în UE în primul semestru din 2026 în privința prețurilor efective ale electricității pentru populație. Pentru consumatorii industriali, prețul mediu de aproximativ 110 euro/MWh înregistrat în 2025 a fost ușor peste media europeană.
Costurile ridicate ale energiei afectează însă întreaga economie europeană, pe fondul conflictelor din Ucraina și Orientul Mijlociu. Efectele sunt resimțite în special de industriile care consumă cantități mari de electricitate, unde facturile reprezintă o parte importantă a cheltuielilor de producție. Aceste costuri se pot reflecta ulterior în prețurile produselor, cu efecte asupra inflației și puterii de cumpărare.
„Problema este una europeană. Întreaga Uniune Europeană se confruntă acum cu o situație foarte dificilă în ceea ce privește prețurile ridicate la energie”, a afirmat fostul secretar de stat.
În ceea ce privește investițiile, Bușoi a apreciat că dezvoltarea proiectelor private și creșterea capacităților de producție ale prosumatorilor au contribuit la extinderea sistemului energetic românesc, dar ritmul investițiilor companiilor de stat și al măsurilor adoptate de autorități ar fi putut fi mai rapid.
„Suntem oarecum în întârziere și lucrurile puteau fi mult, mult mai accelerate, mai ales la nivelul companiilor de stat și la nivelul acțiunii instituțiilor publice, incluzând Ministerul Energiei”, a adăugat acesta.
Editor : A.D.
Source: Digi24 · Andreea Dobra
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira