Un fost agent al serviciului israelian de informații Mossad l-ar fi ajutat pe senatorul brazilian Flavio Bolsonaro, fiul fostului președinte Jair Bolsonaro, să fugă din Brazilia prin Argentina, încălcând o interdicție judecătorească de a părăsi țara. Operațiunea ar fi fost pregătită înaintea turului al doilea al alegerilor prezidențiale și ar fi beneficiat de sprijinul unor persoane influente din Argentina și Statele Unite, relatează The Jerusalem Post, preluat de News.ro.
CNN Brasil a dezvăluit vineri detalii despre operațiune, citând concluziile unei anchete realizate de o agenție de securitate braziliană.
Potrivit raportului, fostul agent Mossad, a cărui identitate nu a fost dezvăluită și care a obținut cetățenia americană prin naturalizare, a ajuns în Brazilia pe 19 octombrie, cu șase zile înaintea turului al doilea al alegerilor prezidențiale.
Acesta l-ar fi însoțit pe Flávio Bolsonaro din Brasília până la frontiera cu Argentina și ar fi rămas alături de senator în vehiculul folosit pentru trecerea graniței.
Cum ar fi fugit Bolsonaro din Brazilia
Anchetatorii brazilieni au identificat marți, pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, două autoutilitare care au traversat podul Tancredo Neves, între orașele Foz do Iguaçu, din Brazilia, și Puerto Iguazú, din Argentina.
Potrivit anchetei, Bolsonaro și fostul agent Mossad se aflau într-unul dintre vehicule, în timp ce soția senatorului și cele două fiice ale acestuia călătoreau în celălalt.
Unul dintre șoferi ar fi fost un fost consilier municipal din Foz do Iguaçu, iar celălalt, fiul acestuia.
Avion privat spre SUA și presupus sprijin din Argentina
După trecerea frontierei, familia Bolsonaro s-ar fi îmbarcat într-un avion privat Gulfstream G400, operat de compania argentiniană Baires Fly.
Aeronava a decolat spre Statele Unite, a făcut o escală pentru realimentare la Guayaquil, în Ecuador, și a aterizat miercuri dimineață pe Aeroportul Executiv Opa-locka, în apropiere de Miami.
Potrivit The New York Times, Jason Miller, strateg politic apropiat de președintele american Donald Trump, ar fi contribuit la organizarea zborului.
În același timp, publicația argentiniană Clarín a relatat că Santiago Caputo, unul dintre principalii consilieri ai președintelui Javier Milei, s-ar fi deplasat în zona de frontieră pentru a supraveghea operațiunea și a împiedica documentarea trecerii graniței.
Interdicția judecătorească și anchetele care îl vizează
Plecarea senatorului din Brazilia a avut loc după înfrângerea sa în fața președintelui în exercițiu, Luiz Inácio Lula da Silva, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 25 octombrie.
Ulterior scrutinului, judecătorul Curții Supreme Alexandre de Moraes a dispus confiscarea pașapoartelor lui Bolsonaro și i-a interzis să părăsească țara.
Senatorul este vizat de anchete privind suspiciuni de spălare de bani, inclusiv într-un dosar legat de platforme de jocuri de noroc și într-un altul privind finanțarea unui film despre tatăl său. Acuzațiile nu au fost dovedite în instanță.
Poliția Federală braziliană a precizat că nu a identificat nicio înregistrare oficială a ieșirii senatorului din țară prin punctele de control de la frontieră.
Scandal diplomatic după fuga senatorului
Reprezentanți ai guvernului brazilian au descris fuga drept o operațiune internațională planificată, denumită intern „Operațiunea Alba”.
Potrivit oficialilor, răspândirea unor informații înșelătoare despre locul în care se afla Bolsonaro ar fi făcut parte din pregătirile operațiunii.
Ministerul brazilian de Externe l-a convocat pe reprezentantul Argentinei pentru a solicita explicații privind o posibilă implicare a administrației Milei.
În Statele Unite, 25 de parlamentari democrați au cerut administrației Trump să clarifice dacă au fost folosite resurse diplomatice americane pentru facilitarea fugii senatorului.
Citește și: Marco Rubio neagă o implicare directă a Washingotnului în fuga lui Flavio Bolsonaro din Brazilia
Între timp, Poliția Federală braziliană analizează posibilitatea de a solicita Curții Supreme înghețarea bunurilor și a conturilor bancare ale lui Bolsonaro.
Acuzațiile privind implicarea unor reprezentanți ai unor guverne străine și sprijinul oferit de fostul agent Mossad se bazează, în acest stadiu, pe informațiile din ancheta prezentată de presă și nu au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Editor : Ș.A.
Source: Digi24 · Ștefania Apostol
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira