Președintele american Donald Trump a anunțat luni că va oferi o recompensă de un milion de dolari persoanelor care furnizează informații ce duc la arestarea și condamnarea autorilor unor fraude electorale. Anunțul vine cu doar câteva zile înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din Statele Unite, relatează AFP și Agerpres.
„Orice persoană care semnalează o fraudă electorală la scrutinurile anterioare sau la alegerile de la jumătatea mandatului din 2026 va primi 1 milion de dolari în urma arestării și condamnării autorilor acestei fraude!”, a scris Donald Trump pe platforma sa, Truth Social.
Anunțul reprezintă cea mai recentă intervenție a președintelui republican prin care acesta pune sub semnul întrebării corectitudinea alegerilor din 3 noiembrie, scrutin în urma căruia Partidul Republican riscă să piardă majoritatea în Camera Reprezentanților sau chiar în Senat.
Vineri, Trump a anunțat că a cerut Departamentului de Justiție să formuleze un recurs preventiv în eventualitatea unei victorii democrate în alegerile pentru Senat din Alaska.
Președintele american a invocat riscul apariției unei „confuzii” din cauza faptului că senatorul republican în funcție și un alt candidat poartă același nume, Dan Sullivan.
Prin aceste declarații, Trump alimentează perspectiva unei contestări a rezultatelor alegerilor de la jumătatea mandatului, în cazul unei înfrângeri a republicanilor.
Situația amintește de alegerile prezidențiale din 2020, când Donald Trump a refuzat să își recunoască înfrângerea în fața lui Joe Biden și a susținut în repetate rânduri, fără dovezi, că victoria i-ar fi fost furată printr-o fraudă electorală de amploare.
Nu au fost prezentate dovezi privind existența unei fraude electorale suficient de extinse pentru a modifica semnificativ rezultatul unui scrutin în Statele Unite.
Centrul de reflecție Brookings Institution, considerat de centru-stânga, a analizat date electorale colectate de Heritage Foundation, un grup de reflecție conservator. Cercetătorii au identificat doar 39 de cazuri de fraudă din peste 100 de milioane de buletine de vot examinate în cadrul a 32 de alegeri organizate în statul Pennsylvania, pe parcursul a trei decenii.
La rândul său, Brennan Center, un centru de cercetare dedicat apărării drepturilor și libertăților civile, arată că studiile aprofundate demonstrează că fraudele electorale sunt extrem de rare, cazurile de uzurpare a identității alegătorilor sunt aproape inexistente, iar numeroase suspiciuni de fraudă se dovedesc a fi, în realitate, erori ale alegătorilor sau ale funcționarilor electorali.
Editor : Ș.A.
Source: Digi24 · Ștefania Apostol
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira