Nicolas Cage locuiește în hoteluri după ce o groapă uriașă, provocată de eroziunea costieră, a afectat proprietatea sa din Malibu, evaluată la 10,5 milioane de dolari. Actorul a declarat că este „oarecum fără adăpost”, în timp ce încearcă să-și salveze vila cu patru niveluri, a cărei alee de acces și infrastructură au fost grav avariate, potrivit The Independent.
Proprietatea actorului în vârstă de 62 de ani, situată pe malul oceanului, a fost afectată de eroziunea costieră severă în luna septembrie. Atunci, o groapă de mari dimensiuni a înghițit aleea de acces și s-a extins până în apropierea ușii de la intrarea în vila cu patru niveluri.
Prezent la LA Comic Con, pe 31 octombrie, Cage a vorbit despre situația sa locativă după ce a fost întrebat ce planuri are de Halloween. „În prezent, sunt oarecum fără adăpost”, a mărturisit actorul.
„S-a întâmplat ceva cu casa mea din Malibu, așa că locuiesc, într-un fel, la hotel. Prin urmare, nu am copii care să vină la mine pentru «trick-or-treat» și cu care să mă distrez în seara aceasta”, a explicat el.
Cu toate acestea, starul din „Spider-Noir” a spus că o va duce pe fiica sa în vârstă de patru ani, August, la colindat în Santa Monica. După ce o va culca, intenționează să urmărească filmul de groază „The Shining”, regizat de Stanley Kubrick în 1980.
Nicolas Cage încearcă să-și salveze vila din Malibu
În timp ce se adaptează la noile condiții de locuit, actorul încearcă să-și salveze proprietatea de pe malul oceanului, pe care a cumpărat-o în 2024.
Potrivit Page Six, Cage a depus trei cereri de autorizație la autoritățile municipale pentru a limita efectele eroziunii și pentru a preveni extinderea pagubelor.
Groapa s-a mărit considerabil, extinzându-se dincolo de suprafața inițială, de aproximativ 30 de picioare pătrate, din apropierea unei laturi a proprietății, până spre intrarea în locuință. În urma surpării au fost înghițite un gard, scări și toalete portabile folosite de muncitorii care efectuau lucrări în zonă.
Actorul a solicitat o autorizație de construcție în regim de urgență și a primit aprobarea de a amplasa saci de nisip în apropierea plajei și în exteriorul proprietății, pentru a proteja zona de valuri și a limita eroziunea.
Au fost aprobate și alte autorizații, care permit îndepărtarea resturilor de asfalt din groapa de surpare, instalarea unor structuri de susținere și efectuarea unor excavări pentru prelevarea de probe de sol.
Conductele de apă și gaz, avariate. Autoritățile au dispus evacuarea zonei
Pagubele nu s-au limitat la aleea de acces a proprietății. După ce apa a îndepărtat solul de sub aceasta, au fost avariate atât conducta de apă, cât și cea de gaz.
Din cauza deteriorării infrastructurii, compania Southern California Gas a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu gaz în zonă. Ulterior, autoritățile au emis un ordin de evacuare pentru proprietățile afectate.
Într-o informare publicată pe rețelele sociale, Primăria orașului Malibu a anunțat declararea stării de urgență locale, după formarea unei gropi provocate de eroziunea costieră pe Sea Level Drive.
„La 8 septembrie 2026, directorul Serviciilor de Urgență din orașul Malibu a declarat starea de urgență locală în urma formării unei gropi uriașe în apropierea adresei 31630 Sea Level Drive”, se arată în comunicatul municipalității.
Decizia a fost luată în urma consultărilor cu Departamentul de Pompieri al comitatului Los Angeles și cu Departamentul Șerifului, autoritățile invocând riscuri pentru siguranța publică. Groapa, aflată în continuă extindere, restricționa accesul locuitorilor și al echipelor de intervenție.
Autoritățile au avertizat că situația s-ar putea agrava din cauza mareelor înalte și a ploilor prognozate în contextul uraganului Marie. Un avertisment privind inundațiile costiere a fost emis până la ora 23:00, în seara zilei de 8 septembrie.
„Un ordin de evacuare este în vigoare pentru toate proprietățile afectate. Adjuncții șerifului i-au notificat personal pe locuitori, iar municipalitatea a emis o alertă digitală prin intermediul platformei Everbridge. Crucea Roșie Americană amenajează un adăpost temporar la Liceul Malibu pentru persoanele afectate”, a mai transmis Primăria.
Cage continuă să încerce să limiteze pagubele și să împiedice deteriorarea în continuare a proprietății sale, în timp ce locuiește temporar în hoteluri.
Editor : C.A.
Source: Digi24 · Claudia Ariton
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira