Pe pagina de Facebook a lui Călin Georgescu a fost postat joi un nou mesaj din partea fostului candidat la Președinție, adresat susținătorilor săi, cărora le transmite că este „emoționat” de scrisorile primite de la ei. Mesajul conține și o „clarificare” din partea Cristelei Georgescu, care precizează că ea postează textele pe rețelele sociale, însă mesajele îi aparțin lui Călin Georgescu.

„Dragii mei,

Primesc scrisorile voastre. Forța lor lăuntrică mă emoționează. Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Dincolo de cuvinte, se aude cum bate inima voastră și se simte credința, iubirea și sufletul fiecăruia dintre voi.

Iubirea a învins și învinge întotdeauna. Ea este mai puternică decât orice zid și orice despărțire. De altfel, dacă nu ai iubire, nu poți transmite nimănui nimic cu adevărat.

Nădăjduim în Dumnezeu ca iubirea să cuprindă inima fiecărui român. Atunci țara va înflori. Mare este Numele Sfintei Treimi!”, este conținutul mesajului postat pe pagina de Facebook a lui Călin Georgescu, cu data precizată, 5 noiembrie 2026.

Mesajul conține și o „clarificare” după semnătura lui Călin Georgescu: soția lui, Cristela, precizează că ea postează mesajele pe Facebook, pentru că soțul ei nu are acces la internet, dar textele îi aparțin fostului candidat, care i le dictează de la telefonul fix.

„Clarificare. Călin nu are acces la internet si la telefon mobil, dar are dreptul sa comunice cu mine de pe un telefon fix. Mesajele îi aparțin, dar sunt publicate de mine. Cristela Georgescu”, se mai arată în mesajul postat.

Editor : B.P.

Source: Digi24 · Bogdan Păcurar

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira