Rezistența la insulină și prediabetul sunt două dezechilibre metabolice asociate, însă diferă prin mecanismele de apariție și implicațiile asupra sănătății. Alimentația, activitatea fizică și greutatea corporală influențează evoluția ambelor afecțiuni. Dr. Bernea-David Georgiana, medic specialist în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, a explicat pentru Digi24.ro cum pot fi identificate și ce măsuri contribuie la reducerea riscului de a dezvolta diabet de tip 2.
Tratamentul începe, de regulă, cu modificarea stilului de viață, însă, în funcție de analize și de factorii de risc, medicul poate recomanda și medicație.
Rezistența la insulină și prediabetul: două noțiuni diferite, dar asemănătoare
„Rezistența la insulină este o tulburare metabolică în care celulele organismului, în special cele din mușchi, ficat și țesutul adipos, își pierd treptat capacitatea de a răspunde eficient la acțiunea acestui hormon produs de pancreas. Rolul său principal este de a regla glicemia, facilitând transportul glucozei din sânge în celule, unde este folosită pentru obținerea energiei.
În aceste condiții, organismul are nevoie de o cantitate mai mare de insulină pentru a menține nivelul zahărului din sânge în limite normale. Într-o primă etapă, pancreasul compensează prin creșterea secreției hormonale, motiv pentru care glicemia poate rămâne normală.
Prediabetul, în schimb, reprezintă o etapă în care valorile glicemiei sunt peste limitele normale, dar nu suficient de mari pentru a putea fi pus diagnosticul de diabet zaharat de tip 2. Acesta indică faptul că organismul începe să întâmpine dificultăți în menținerea echilibrului glicemic.
Cele două pot coexista, însă rezistența la insulină poate fi prezentă și în absența prediabetului. Netratată prin măsuri adecvate, aceasta poate contribui la apariția dezechilibrelor glicemice și, în timp, la dezvoltarea diabetului zaharat de tip 2.”, a explicat Dr. Bernea-David Georgiana, medic specialist în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice
Factorii de risc pentru ambele afecțiuni
„Rezistența la insulină și prediabetul au numeroși factori de risc comuni, fiind influențate atât de predispoziția genetică, cât și de stilul de viață și de anumite particularități metabolice. Printre cei mai importanți se numără excesul ponderal, în special acumularea de grăsime în regiunea abdominală, sedentarismul și alimentația dezechilibrată, bogată în zaharuri simple, băuturi îndulcite și produse ultraprocesate.
De asemenea, istoricul familial de diabet zaharat de tip 2, înaintarea în vârstă, sindromul ovarelor polichistice, antecedentele de diabet gestațional, tulburările de somn și anumite afecțiuni endocrine sau metabolice pot crește riscul de apariție a acestor tulburări.
Hipertensiunea arterială, trigliceridele crescute și valorile scăzute ale colesterolului HDL sunt, la rândul lor, asociate cu un risc metabolic mai ridicat.
Este important de menționat că rezistența la insulină și prediabetul nu apar exclusiv la persoanele supraponderale sau obeze. Acestea pot fi întâlnite și la persoanele cu greutate normală, în special în prezența unei predispoziții genetice sau a unei distribuții nefavorabile a țesutului adipos, cu acumulare predominantă în zona abdominală.”, a adăugat specialistul
Cum se manifestă rezistența la insulină și prediabetul
„Ambele afecțiuni pot evolua fără simptome evidente, motiv pentru care multe persoane nu știu că se confruntă cu aceste dezechilibre metabolice.
În cazul rezistenței la insulină, anumite modificări pot ridica suspiciuni, precum acumularea grăsimii abdominale, dificultatea de a pierde în greutate sau apariția unor zone de hiperpigmentare a pielii, în special la nivelul gâtului, axilelor și regiunii inghinale. Uneori pot apărea și oboseala sau senzația frecventă de foame, însă acestea nu sunt manifestări specifice.
Nici prediabetul nu determină, de regulă, semne clinice ușor de recunoscut. Deși unele persoane pot acuza oboseală, sete accentuată, urinări frecvente sau vedere încețoșată, aceste manifestări sunt mai degrabă asociate creșterii glicemiei și nu reprezintă indicatori specifici ai acestei etape.
Prin urmare, absența simptomelor nu exclude prezența rezistenței la insulină sau a prediabetului. Identificarea acestora se realizează prin evaluare medicală și investigații de laborator, în funcție de factorii de risc și de recomandările medicului.”, a mai precizat sursa Digi24.ro
Ce analize sunt recomandate pentru evaluarea sănătății metabolice
„Evaluarea rezistenței la insulină începe cu anamneza, prin identificarea factorilor de risc, a istoricului familial și a eventualelor manifestări clinice. În cadrul consultației, medicul evaluează și parametrii antropometrici, precum greutatea corporală, indicele de masă corporală (IMC), circumferința abdominală, precum și tensiunea arterială.
Din punct de vedere al investigațiilor de laborator, se recomandă, în funcție de contextul clinic, determinarea glicemiei à jeun (pe nemâncate), a insulinemiei à jeun, a hemoglobinei glicate (HbA1c) și a profilului lipidic. În anumite situații, medicul poate recomanda și un test de toleranță orală la glucoză.
Unul dintre cei mai utilizați indici pentru estimarea rezistenței la insulină este HOMA-IR (Homeostatic Model Assessment for Insulin Resistance), un indice calculat pe baza valorilor glicemiei și insulinemiei à jeun. Acesta oferă o estimare indirectă a sensibilității la insulină, însă nu există un prag universal de referință care să stabilească diagnosticul, valorile putând varia în funcție de laborator, metodă și populația evaluată.
- O valoare crescută, de exemplu peste 2, poate ridica suspiciunea unei rezistențe la insulină, dar nu confirmă singură diagnosticul.
În cazul „prediabetului”, diagnosticul se stabilește pe baza criteriilor recomandate de Asociația Americană de Diabet (ADA - American Diabetes Association), prin intermediul a trei investigații principale:
- Glicemia à jeun: valori cuprinse între 100 și 125 mg/dL.
- Hemoglobina glicată (HbA1c): valori între 5,7% și 6,4%.
- Testul de toleranță orală la glucoză (TTGO): glicemia măsurată la două ore după administrarea a 75 g de glucoză are valori între 140 și 199 mg/dL.
Cum se tratează
„În cazul diagnosticării prediabetului sau al identificării rezistenței la insulină, primul pas este consultul la medicul diabetolog, care va evalua rezultatele analizelor și va stabili conduita adecvată. Principalele măsuri vizează modificarea stilului de viață, prin adoptarea unei alimentații echilibrate, creșterea nivelului de activitate fizică și scăderea în greutate, acolo unde este necesar.
Importanța acestor intervenții este susținută de studiul Diabetes Prevention Program (DPP), care a demonstrat că schimbările intensive ale stilului de viață pot reduce cu aproximativ 58% riscul de apariție a diabetului zaharat de tip 2 la persoanele cu prediabet. Programul a urmărit o scădere ponderală de cel puțin 7% și minimum 150 de minute de activitate fizică pe săptămână.
Mișcarea nu presupune neapărat antrenamente intense. Plimbările zilnice, inclusiv cele de 10-15 minute după masă, la fel ca orice activitate fizică prin curte sau grădină care implică efort, pot contribui la utilizarea glucozei de către mușchi și la îmbunătățirea controlului glicemic. În paralel, alimentația ar trebui să includă suficiente fibre și proteine, cu limitarea zaharurilor simple și a produselor ultraprocesate.
După aproximativ trei luni, se recomandă reevaluarea parametrilor metabolici, inclusiv prin repetarea glicemiei și a hemoglobinei glicate (HbA1c). Dacă valorile se îmbunătățesc, măsurile adoptate trebuie continuate pe termen lung. În schimb, dacă riscul metabolic rămâne ridicat sau rezultatele nu sunt favorabile, medicul poate lua în considerare și tratamentul medicamentos, în funcție de particularitățile fiecărui pacient.”, a mai precizat medicul diabetolog pentru Digi24.ro
Cât de repede poate evolua prediabetul către diabet zaharat de tip 2?
Nu există un interval fix în care prediabetul evoluează către diabet de tip 2. Ritmul diferă de la o persoană la alta și depinde de modul în care organismul reușește să mențină echilibrul glicemic, dar și de măsurile adoptate după stabilirea diagnosticului.
În această etapă, pancreasul produce încă suficientă insulină pentru a compensa rezistența organismului la acțiunea acestui hormon și pentru a menține glicemia sub control. Însă, pe măsură ce rezistența se accentuează, pancreasul trebuie să depună un efort tot mai mare pentru a asigura necesarul de insulină. În timp, capacitatea sa de secreție poate deveni insuficientă, favorizând apariția diabetului zaharat de tip 2.
Progresia nu este însă inevitabilă. Prin scădere ponderală, alimentație echilibrată, activitate fizică regulată și monitorizarea glicemiei, prediabetul poate regresa, iar riscul de apariție a diabetului poate fi redus semnificativ. În schimb, absența intervențiilor adecvate poate favoriza evoluția către boală.”, a conchis Dr. Bernea-David Georgiana, medic specialist în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice
Source: Digi24 · Marina Cimpoacă
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira