Noul ministru de Externe, Dan Neculăescu, a calificat atacul asupra navei comerciale din Marea Neagră drept o încălcare flagrantă a dreptului internațional și a libertății de navigație. Șeful diplomației române a transmis că Bucureștiul colaborează cu aliații NATO, inclusiv cu Bulgaria și Turcia, pentru a accelera punerea în funcțiune a capacităților suplimentare de supraveghere convenite în cadrul reuniunii Consiliului Nord-Atlantic.

„Atacul mortal de astăzi asupra unei nave comerciale, la doar 13 mile marine de Constanța – în urma căruia un marinar și-a pierdut viața, iar alții au fost răniți – reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional și a libertății de navigație. Transmitem condoleanțe familiei victimei, în timp ce operațiunile de salvare ale Pazei de Coastă a României continuă”, a scris Neculăescu pe X.

Totodată, acesta a subliniat faptul că războiul Rusiei împotriva Ucrainei se intensifică, iar  acest lucru afectează în mod direct navigația în Marea Neagră. 

„Aceasta constituie o amenințare directă atât la adresa securității regionale, cât și a celei globale.

​Colaborăm îndeaproape cu aliații din cadrul NATO, inclusiv cu Bulgaria și Turcia, pentru a accelera punerea în funcțiune a capacităților suplimentare de supraveghere convenite în cadrul reuniunii Consiliului Nord-Atlantic (NAC) din 20 octombrie”, a mai precizat el.

O navă comercială sub pavilion străin se scufundă după ce ar fi fost lovită de o dronă, la 13 mile marine (n.r. 24 km) de Constanța. Echipajul a transmis un mesaj SOS, iar autoritățile române au intervenit pentru salvarea marinarilor. Nouă dintre ei au fost salvaţi, trei sunt dispăruţi, iar unul a murit.

Citește și:

Atacurile din Marea Neagră, „100% premeditate”. Generalul (r) Dorin Toma: Trebuie să existe o operație NATO planificată și desfășurată

Miruță, despre atacurile cu drone din Marea Neagră: „Este nevoie de o prezență NATO mai puternică”. Ce spune despre programul SAFE

Editor : A.M.G.

Source: Digi24 · Ana-Maria Gherghiță

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira