Omanul a anunțat vineri că a salvat 25 de membri ai echipajului unei nave comerciale atacate în apropierea coastelor sale, în timp ce Gardienii Revoluției din Iran au susținut că trei petroliere au fost imobilizate în urma unor incidente în Strâmtoarea Ormuz. Incidentele au loc în timp ce mediatorii din Qatar încearcă să obțină un acord între Washington și Teheran, pe fondul amenințărilor cu reluarea unor atacuri americane de amploare.

„Marina Regală omaneză (...) a desfășurat o operațiune de evacuare a celor 25 de membri ai echipajului navei comerciale RITI, sub pavilion panamez, după ce a fost atacată”, a transmis Centrul de Securitate Maritimă al Omanului, potrivit AFP și Agerpres.

Atacul a provocat un incendiu la bordul navei, iar marinarii evacuați au primit îngrijiri medicale. Autoritățile nu au precizat cine se află în spatele atacului.

Incidentul s-a produs la aproximativ 1,6 mile marine de coasta peninsulei Musandam. Nu este clar dacă acesta are legătură cu celelalte atacuri raportate în strâmtoare.

Iranul anunță trei petroliere imobilizate

Gardienii Revoluției au anunțat inițial, vineri, că două petroliere au fost imobilizate după ce ar fi încercat să navigheze pe rute considerate neautorizate de Teheran, în sectoarele estic și vestic ale Strâmtorii Ormuz, potrivit Euronews.

Potrivit presei de stat iraniene, Gardienii Revoluției au susținut că navele își opriseră sistemele de navigație și poziționare și încercau să părăsească strâmtoarea cu sprijinul armatei americane. Aceștia au afirmat că petrolierele au continuat deplasarea în pofida avertismentelor radio repetate, înainte de a se confrunta cu incidente în zone descrise drept nesigure.

Nu au fost oferite detalii despre identitatea celor două nave, pavilionul acestora, cauza exactă a incidentelor sau starea echipajelor.

Ulterior, Gardienii Revoluției au anunțat că un alt petrolier, care transporta două milioane de barili de petrol, ar fi lovit o mină navală.

„Este al treilea petrolier care a suferit explozii și a luat foc azi”, au transmis aceștia vineri.

Explozibili fixați pe corpul unui petrolier

Separat, agenția britanică pentru securitate maritimă UKMTO a raportat că o ambarcațiune de mici dimensiuni s-a apropiat joi seară de un petrolier și a fixat două dispozitive explozive pe corpul acestuia, deasupra liniei de plutire.

Exploziile au provocat un incendiu în sala motoarelor și au imobilizat temporar nava. Incidentul s-a produs la aproximativ 25 de mile marine, echivalentul a 46 de kilometri, nord-est de Khasab, în Oman.

Potrivit UKMTO, incendiul a fost stins, iar toți membrii echipajului sunt în siguranță. Petrolierul și-a reluat ulterior deplasarea spre următorul port.

Financial Times a identificat nava drept Louise 1. Autorii atacului nu au fost identificați și nu este clar dacă incidentul are legătură cu cele anunțate de Gardienii Revoluției.

Anunțurile de vineri au venit după ce Gardienii Revoluției au susținut joi că trei petroliere au lovit mine navale pe ruta sudică a strâmtorii, provocând explozii și incendii. Armata regulată iraniană a raportat, tot joi, un incendiu la bordul unui alt petrolier, în estul Strâmtorii Ormuz.

Potrivit AFP, oficialii iranieni au afirmat că toate cele patru nave se aflau în zone interzise și nesigure.

SUA susțin că principalele rute au fost curățate de mine

Comandantul Comandamentului Central al SUA, amiralul Brad Cooper, a reiterat că principalele culoare de navigație din Strâmtoarea Ormuz au fost curățate de minele navale iraniene.

El a susținut, de asemenea, că marina iraniană a fost distrusă și că forțele Gardienilor Revoluției nu mai operează în această cale navigabilă. Potrivit lui Cooper, trupele americane rămân în regiune pentru a menține deschise și sigure principalele rute maritime.

CENTCOM a anunțat recent că, din vară, a ajutat statele din Golful Persic să exporte 1,5 miliarde de barili de petrol prin Strâmtoarea Ormuz, în pofida închiderii impuse de Iran.

Comandamentul american a respins și afirmația Gardienilor Revoluției potrivit căreia aceștia ar fi preluat joi controlul asupra unei drone americane MQM-170 Outlaw, în vestul strâmtorii.

Separat, surse iraniene au relatat vineri că o ambarcațiune americană fără echipaj a fost distrusă în estul Strâmtorii Ormuz.

Strâmtoarea, mărginită la nord de Iran și la sud de Oman, are aproximativ 30 de kilometri în punctul său cel mai îngust. Înaintea războiului declanșat la 28 februarie de Statele Unite și Israel împotriva Iranului, pe aici tranzita o cincime din hidrocarburile comercializate la nivel mondial.

Teheranul cere navelor să își coordoneze deplasările cu autoritățile iraniene și să folosească rute apropiate de țărmul nordic. Navele care încearcă să evite controlul iranian folosesc ruta sudică, de-a lungul coastelor Omanului. Statele Unite impun, în paralel, o blocadă asupra porturilor iraniene și escortează petroliere prin strâmtoare.

Mediatorii din Qatar revin la Teheran

Incidentele maritime au loc în timp ce mediatorii din Qatar au revenit vineri la Teheran pentru o nouă rundă de discuții privind încheierea războiului dintre Iran și Statele Unite.

CBS News, care citează o sursă familiarizată cu negocierile, a relatat că există semne de progres și că Iranul ar urma să răspundă până la sfârșitul săptămânii unei propuneri revizuite prezentate de mediatorii qatarioți.

Potrivit Axios, discuțiile vizează inclusiv inspecțiile la instalațiile nucleare iraniene și relaxarea sancțiunilor. Persistă însă divergențe privind condițiile pentru deschiderea oficială a negocierilor.

Axios a relatat, de asemenea, că Statele Unite și Israelul analizează opțiuni pentru atacuri militare de amploare împotriva Iranului după alegerile americane de la jumătatea mandatului, programate la 3 noiembrie.

Associated Press a transmis joi, citând doi diplomați, că Washingtonul a avertizat mai mulți aliați regionali asupra posibilității reluării atacurilor americane și a unor eventuale represalii iraniene. Donald Trump nu luase însă o decizie finală.

Într-o intervenție de vineri la un post de radio din Kansas City, președintele american a declarat că războiul cu Iranul se va încheia „curând”, fără să precizeze dacă printr-un acord diplomatic sau prin acțiuni militare.

Trump a reiterat că Washingtonul dorește garanții că Iranul nu va dobândi niciodată o armă nucleară.

Editor : Ș.A.

Source: Digi24 · Ștefania Apostol

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira