Meserii respectate cândva, uitate astăzi. Ce s-a ales de pantofarii și croitoresele de altădată: „Sunt perioade când nu vine nimeni”

Românii nu mai repară nimic, preferă să arunce lucrurile vechi și să cumpere altele noi. Din lipsă de clienți, pantofarii și croitoresele și-au închis, rând pe rând, atelierele. Dacă în urmă cu 20 de ani, erau considerați meșterii localităților, acum, în marile orașe, atelierele sunt puține și mai mult goale. Chiar și așa, spun că pasiunea e cea care îi face să ducă mai departe meseria pe care o fac de-o viață.

Ianis are 20 de ani și nu a intrat niciodată într-un atelier de reparații.

„Nu, se ocupă mama, ea e de modă veche, așa. În principiu da, îmi cumpăr lucruri noi, nu țin un lucru la infinit”, mărturisește tânărul.

„Mă duc rar, ce-i drept. Sunt adeptul de a repara lucruri, dar sunt rare locurile astea... Cumva ne delăsăm”, constată altcineva.

Nea Florică e pantofar de când se știe. Lucrează de jumătate de secol în atelierul peste care timpul nu a trecut.

„Acolo mai lucrau încă doi inși, acolo încă doi. Era plin atelierul, era de muncă. De la ora 07:00 eram pe baricadă”, povestește cu nostalgie bărbatul.

Acum însă, la atelierul din București, a rămas singur.

„M-am angajat, prima dată, în fabrică la Dâmbovița. După aceea mi-a intrat în sânge, a început să îmi placă. Aveam comenzi, aveam de toate aici. Eram 18 angajați. E o treabă migăloasă”, mai spune Florică Costache.

Doamna Marinela și-a dorit mereu să devină croitoreasă și de 40 de ani creează și modifică haine.

„Au mai încetat să mai vină, datorită produselor cumpărate, de serie. Partea de croitorie, partea tehnică, nu se mai face chiar pe mărimi. Sunt niște mărimi care nu, nu se mai potrivesc. Sunt perioade, mai aproape de Sărbători sau perioade după Sărbători, când se primesc tot felul de cadouri și trebuie modificate. Și sunt perioade când nu vine nimeni”, mărturisește Marinel Vișan.

Stilul de viață mult prea grăbit și accesul facil la lucruri ieftine îi fac pe oameni să devină din ce în ce mai risipitori.

„Faptul că noi putem cumpăra mai multe produse e o normalitate. Obiectele sunt mai ușor de înlocuit și se pierd și obiceiurile vechi, deprinderile în familie. A scăzut și prestigiul acestor meserii. Sunt studii care spun că tinerii nu le văd ca pe o opțiune demnă de urmat. Eu cred că trebuie regândite și sistemele de formare. Era o meserie respectată și clienții - cu altă educație”, concluzionează sociologul Sorin Cace.

Editor : Izabela Zaharia