Tot mai multe familii de români se întorc în țară după ani buni petrecuți în străinătate. În ultimii trei ani, aproape 9.000 de copii întorși din Italia, Spania sau Marea Britanie au fost reintegrați în școlile din România. Pentru mulți dintre ei, reacomodarea nu este ușoară: trebuie să învețe limba română și să se adapteze unui sistem de învățământ diferit. Specialiștii atrag atenția că acești copii au nevoie de mai multă atenție și de ajutor concret pentru a face față schimbării.
Daiana a plecat în Marea Britanie când avea 3 ani. Tatăl ei își găsise de lucru la Londra.
„Mama mea a decis că 'Hai să venim şi noi acolo', că ar fi mai uşor pentru noi toți, ca o familie, să fim împreună”, povestește Daiana Ciubotaru.
Au revenit în țară în urmă cu doi ani, iar pentru Daiana schimbarea a fost o provocare. Nu știa limba română atât de bine.
„Mi-a fost foarte greu să scriu pe foaie ce îmi spune profesorul. Pentru că eu știam cum să scriu, știam cum să citesc, dar nu la nivelul care trebuia. În Anglia nu se dictează deloc. Adică scrie la tablă, tu scrii”, mai spune adolescenta.
Cu ajutorul profesorilor și al colegilor, a reușit să se adapteze. La școala din Miroslava, unde învață, sunt 17 copii reveniți în ultimii ani din diferite țări.
„Este o altă limbă, pe care eu nu am vorbit-o foarte mult timp. Am vorbit spaniolă. Am stat 12 ani în Madrid, iar când am venit în România, mi s-a părut o lume complet diferită”, povestește un alt elev întors din Spania.
„Bariera lingvistică este o problemă, pentru că ei înțeleg limba română, dar e greu să se exprime, să scrie, să înțeleagă tot ceea ce este la o disciplină”, spune Diana Deliu, directoarea Școlii Gimnaziale "Colonel Constantin Langa" din Miroslava, județul Iași.
„E posibil să devină puțin suprasolicitați, astfel că ar trebui să facă un efort suplimentar, să înțeleagă, să se adapteze”, spune Mădălina Ungureanu, profesoară.
Specialiștii cred că este nevoie de finanțarea unor programe speciale pentru copiii reveniți în țară, pe lângă alte măsuri.
„E nevoie de formarea unor cadre didactice specializate în domeniul predării limbii române ca limbă străină”, e de părere Gabriela Haja, cercetător în cadrul Academiei Române.
Ultimele date disponibile arată că, în ultimii doi ani, aproape 20.000 de copii întorși din străinătate împreună cu părinții s-au înscris în școlile de stat de la noi.
reporter: Ligia Pricopi
operator: Mihai Boaru
Editor : Izabela Zaharia
Source: Digi24 · Izabela Zaharia
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira