Tribunalul din Paris a dispus joi restituirea către descendenţii unui colecţionar de artă franco român, jefuit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a unui tablou semnat de pictorul impresionist Camille Pissarro şi apărut pentru prima oară public cu prilejul unei licitaţii la Londra în 2024, a precizat instanţa într-un comunicat, potrivit AFP.
Intitulat „Le port de Dieppe” sau „Darse de pęche et bassin Duquesne, Dieppe, apres-midi ensoleillée” şi pictat în 1902, tabloul a fost achiziţionat în 1935 de bancherul şi colecţionarul de artă franco-român Salomon Flavian şi confiscat apoi, alături de alte opere de artă, în 1941 de nazişti în cadrul legislaţiei antisemite din timpul Ocupaţiei.
Dispărut mult timp din circulaţie, tabloul a ieşit din nou la suprafaţă în 2024 în cadrul unei licitaţii organizată de Sotheby's la Londra, când a fost adjudecat contra sumei de 1,2 milioane de lire sterline (1,4 milioane de euro), notează AFP, citată de Agerpres.
Sesizat de descendenţii colecţionarului, tribunalul din Paris a „constatat nulitatea tuturor vânzărilor succesive ale tabloului litigios de la spolierea sa, inclusiv vânzarea care a avut loc la Londra pe 25 iunie 2024, dispunând restituirea operei, indiferent de persoana care o deţine şi de locul unde se află”, a precizat instanţa într-un comunicat.
În decizia consultată de AFP, tribunalul consideră că familia Flavian a demonstrat într-adevăr că strămoşul lor era proprietarul tabloului şi că opera de artă a fost confiscată de nazişti, colecţionarul întreprinzând demersuri pentru recuperarea tablourilor după război.
Instanţa a ordonat Sotheby's să comunice reclamanţilor, în termen de două luni, identitatea completă a cumpărătorului din cadrul licitaţiei de la Londra din 2024, sub sancţiunea unei amenzi de 1.000 de euro pentru fiecare zi de întârziere.
„Această tăcere (din partea Sotheby's, n.red.) îi împiedică pe moştenitorii lui Salomon Flavian să-şi exercite dreptul la restituire faţă de cel de-al doilea cumpărător al operei litigioase şi contravine obiectivului principal al ordonanţei din 21 aprilie 1945 privind restituirea în natură a bunurilor confiscate către victime sau către moştenitorii acestora”, a estimat tribunalul în decizia sa.
Hotărârea se aplică imediat, chiar şi în cazul în care părţile introduc recurs.
Editor : Liviu Cojan
Source: Digi24 · Liviu Cojan
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira