Premierul Luca Niculescu a anunțat joi seară că reglementarea tarifelor la gaze pentru populație va fi menținută până la 31 martie. Guvernul intenționează, de asemenea, să continue acordarea voucherelor pentru energie electrică și analizează noi scheme de sprijin pentru companii.
Întrebat, la Antena 3, despre măsurile de protecție socială avute în vedere pentru 2027, premierul a explicat că Executivul se concentrează și asupra măsurilor necesare în această iarnă.
„Aş vorbi puţin despre măsurile la care ne-am gândit şi la care suntem pe cale să ne gândim pentru această iarnă. Pentru că, după cum spuneaţi, facturile sunt importante. Păstrăm măsurile pentru acciza la motorină. Păstrăm şi vedem cum putem să le ţintim mai bine, voucherele pentru energie electrică. Păstrăm reglementarea tarifelor la gaz până la 31 martie, pentru consumul populaţiei”, a declarat Luca Niculescu.
Premierul a precizat că Guvernul caută soluții și pentru sprijinirea mediului de afaceri, în condițiile în care competitivitatea companiilor și menținerea locurilor de muncă depind inclusiv de costurile energiei. În acest sens, Ministerul Energiei a fost însărcinat să colaboreze cu celelalte instituții guvernamentale și cu reprezentanții sectorului privat.
„Ne gândim la scheme care să sprijine nu numai pe românii cei mai vulnerabili, dar şi companiile, pentru că fără companii care funcţionează, fără companii care sunt competitive, nu ai locuri de muncă. Vedem ce s-a întâmplat, vedem că locurile de muncă au scăzut”, a afirmat Niculescu.
Șeful Executivului a explicat că una dintre soluțiile analizate vizează încheierea unor contracte de furnizare a energiei pe termen mediu sau lung, care să le permită companiilor să obțină prețuri mai avantajoase.
„Am avut iar o întâlnire foarte bună cu reprezentanţii unor camere de comerţ din mediul privat, să vedem ce soluţii pot găsi împreună, poate pe termen lung, să vedem cum pot face contracte, sau pe termen mediu, contracte care să le asigure energie la un preţ cât mai bun, pentru că dacă tu te-ai pus să cumperi energia de azi pe mâine, sigur că te va costa mai mult decât dacă te gândeşti la un contract care să fie pe luni bune sau pe ani buni”, a declarat premierul.
Editor : M.I.
Source: Digi24 · Maria Isopescu
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira