Fostul ministru de Externe Emil Hurezeanu a declarat vineri, la Digi24, că România are în continuare șanse să mențină sau să consolideze prezența militară americană pe teritoriul său, în contextul în care Washingtonul analizează reducerea și redistribuirea efectivelor din Europa. În opinia sa, oferta autorităților române de a contribui la cheltuielile logistice este oportună, iar asumarea acestor costuri face parte din angajamentele țării de a-și consolida securitatea.

Hurezeanu a subliniat că vizita subsecretarului american al Apărării, Elbridge Colby, în România și Polonia nu este întâmplătoare, cele două state fiind printre cele mai importante și vulnerabile țări de pe flancul estic al NATO, dar și printre cele mai favorabile Statelor Unite.

Fostul șef al diplomației române a explicat că propunerile formulate de București vin într-un moment în care administrația americană își reevaluează prezența militară în Europa, iar deciziile nu sunt încă definitive.

„Unii spun că deja e prea târziu sau că e mult prea târziu propunerea românească. Nu cred că e prea târziu, pentru că acum asistăm la acest proces de decizie”, a declarat Emil Hurezeanu.

Acesta a amintit că România și Polonia au avut contacte frecvente cu reprezentanții administrației americane și că decizia finală privind dislocarea trupelor va aparține președintelui Statelor Unite.

Hurezeanu nu exclude o reducere mai amplă a prezenței militare americane în Europa, dar consideră puțin probabil un scenariu care să ducă la vulnerabilizarea radicală a flancului estic al NATO.

„Cred că vom face parte din harta prezențelor americane militare în continuare în Europa”, a afirmat fostul ministru, invocând parteneriatul strategic „vechi, solid, credibil” și „rezilient” dintre România și Statele Unite. „Indiferent de fluctuațiile politice sau temperamentale ale administrației Trump, aceste lucruri sunt cunoscute bine și la Washington”, a mai spus el.

De ce ar trebui România să plătească pentru trupele americane

Întrebat despre criticile privind oferta Bucureștiului de a acoperi cheltuieli precum cazarea, masa și combustibilul pentru militarii americani, Hurezeanu a explicat că investițiile în infrastructura militară și creșterea bugetului apărării sunt angajamente mai vechi ale României, nu măsuri adoptate exclusiv pentru a răspunde actualei administrații de la Washington.

„Adresele țărilor cu care ne învecinăm, Ucraina, adresa Mării Negre, adresa Federației Ruse nu se vor schimba. Chiar dacă, să sperăm, cât mai repede vom asista la negocieri urmate de încheierea păcii, într-un fel dorit de aliații Ucrainei și de aliații NATO, există focare de amenințare, există nesiguranță și există insecuritate”, a avertizat fostul ministru.

El a amintit că România avea deja în vedere investiții de ordinul miliardelor de euro pentru modernizarea și extinderea bazei militare de la Mihail Kogălniceanu, proiecte asumate încă din perioada administrației Biden.

„Nu cred într-o modificare radicală în sensul vulnerabilizării flancului estic, așa cum cred scepticii sau, mai degrabă, foarte pesimiștii”, a adăugat Hurezeanu.

În opinia sa, suportarea unor costuri suplimentare pentru prezența americană trebuie privită în contextul obligațiilor asumate de România în cadrul NATO și al necesității de a-și consolida capacitatea de apărare.

„Nu cred că trebuie să ne ferim de asumarea acestor cheltuieli, pentru că ele fac parte din propria noastră intenție asumată sau din propriile noastre angajamente în sânul alianței NATO, în primul rând, dincolo de o administrație americană sau de un congres sau altul, de a ne mări bugetul de apărare și de a ne întări securitatea militară”, a explicat fostul ministru de Externe.

Președintele Nicușor Dan și premierul Luca Niculescu i-au transmis lui Elbridge Colby, în timpul vizitei oficialului american la București, disponibilitatea României de a suporta o parte dintre costurile staționării militarilor americani. Potrivit surselor Digi24, cheltuielile ar putea include costuri de bază pentru trupe și combustibil pentru aeronavele americane. Valoarea exactă a contribuției nu a fost comunicată.

Source: Digi24

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira