Nașterea unui copil, decesul unui membru al familiei sau închirierea apartamentului sunt situații pe care proprietarul trebuie să le comunice în scris președintelui asociației de proprietari. Legea stabilește un termen de 10 zile pentru notificare. Dacă evidențele nu sunt actualizate, anumite cheltuieli de întreținere pot fi calculate în continuare pe baza unor date care nu mai corespund situației reale.
Pentru proprietarii de apartamente, actualizarea informațiilor transmise asociației poate conta și la verificarea sumelor de plată. Legea stabilește ce modificări trebuie comunicate și în ce condiții se face înștiințarea.
Ce schimbări trebuie comunicate asociației de proprietari
Nașterea unui copil, căsătoria sau decesul unui membru al familiei trebuie anunțate președintelui asociației atunci când modifică structura ori numărul membrilor acesteia. Obligația este prevăzută la art. 30 alin. (1) din Legea nr. 196/2018 și îi revine proprietarului apartamentului.
Acesta trebuie să comunice și persoanele luate în spațiu sau pe cele cărora le-a închiriat ori împrumutat locuința. Prevederea îi include astfel atât pe chiriași, cât și pe comodatari, care folosesc apartamentul în baza unui contract de comodat.
Cui se transmite notificarea și de când începe termenul
Proprietarul trebuie să îl informeze în scris pe președintele asociației de proprietari, o discuție verbală cu administratorul nefiind suficientă pentru îndeplinirea obligației legale. Potrivit art. 30 alin. (2), termenul de 10 zile curge de la data schimbării intervenite în familie sau a luării unei persoane în spațiu, după caz.
Pentru închiriere și comodat, legea stabilește drept reper semnarea contractului. Prin urmare, notificarea trebuie transmisă în intervalul prevăzut chiar dacă mutarea în apartament are loc ulterior.
Cine răspunde dacă apartamentul este închiriat
Obligația de notificare îi aparține proprietarului. El trebuie să comunice președintelui informațiile privind persoanele care ocupă apartamentul, inclusiv comodatarii, adică persoanele cărora locuința le este împrumutată spre folosință.
Contractul de închiriere nu mută răspunderea proprietarului către chiriaș. Potrivit legii, în cazul închirierii, obligația de plată a cotelor de întreținere revine proprietarului, care poate recupera banii de la chiriaș în condițiile din contract. Înțelegerile dintre proprietar și chiriaș nu pot fi invocate în fața asociației sau a furnizorilor de utilități ca motiv de neplată.
Când poți ajunge să plătești în plus la întreținere dacă nu anunți schimbările
Legea nu prevede expres o amendă pentru depășirea termenului de notificare de 10 zile. Totuși, dacă evidențele asociației rămân neactualizate, anumite cheltuieli pot fi calculate în continuare pentru un număr de persoane care nu mai corespunde situației reale. De exemplu, dacă decesul unui membru al familiei nu este comunicat, menținerea acestuia în calcul poate duce la sume suplimentare pe lista de plată.
Editor : C.S.
Source: Digi24 · Camelia Sinca
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira