Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, cu depăşiri ale Cotelor de apărare, valabilă duminică şi luni pe trei râuri din Oltenia şi Banat.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 1 noiembrie, ora 12:00 - 2 noiembrie, ora 12:00, se vor semnala scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, pe râurile din bazinele hidrografice:

  • Jiu - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu - amonte confluenţă cu râul Gilort (judeţul Gorj),
  • Gilort - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Gorj)
  • Motru - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Mehedinţi).

Totodată, în perioada 31 octombrie, ora 15:00 - 2 noiembrie, ora 18:00, va fi Cod galben de inundaţii pe următoarele cursuri de apă:

  • Jiu - bazin amonte S.H. Podari (judeţele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj),
  • Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Cibin - amonte Acumularea Ioneşti (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş),
  • Olteţ - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele: Gorj şi Vâlcea),
  • Argeş - bazin superior,
  • Dâmboviţa - bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa),
  • Ialomiţa - bazin amonte S.H. Moroeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni - amonte S.H. Băleni, Cricovul Dulce (judeţele: Dâmboviţa şi Prahova)
  • Prahova - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Prahova şi Ialomiţa).

Fenomene hidrologice importante se vor mai înregistra în intervalul 1 noiembrie, ora 12:00 - 2 noiembrie, ora 18:00, pe:

  • Cerna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş-Severin),
  • Dunăre - afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Berzeasca - amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj),
  • Desnăţui - bazin amonte Acumularea Fântânele şi afluenţii aferenţi sectorului aval Acumularea Fântânele (judeţele: Mehedinţi şi Dolj).

Editor : B.E.

Source: Digi24 · Bogdan Enache

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira