America a ales. Ce poate aștepta acum România

Am studiat și am muncit 12 ani în Statele Unite și am văzut acolo de mai multe ori cum se schimbă majoritățile. Am învățat că alternanța la putere este una dintre forțele democrației americane. Ea ține societatea vie și politica mai responsabilă. Urmăresc evoluțiile din America și din nostalgie, dar mai ales pentru că afectează lumea întreagă și România. M-a molipsit optimismul american, dar mai jos mă străduiesc să fac o analiză obiectivă.

Americanii au votat ieri, iar rezultatul schimbă semnificativ echilibrul de la Washington. Democrații au recâștigat Senatul și Camera Reprezentanților, potrivit rezultatelor parțiale, plus o serie de alegeri pentru guvernatori în state cheie. Președintele Trump a declarat că acceptă rezultatele și că se așteaptă să lucreze cu democrații. Este un semnal bun pentru democrația americană.

Pentru noi, întrebarea utilă este ce se schimbă pentru România. Primul lucru pe care trebuie să-l știm: politica externă rămâne la Casa Albă. Președintele negociază, își numește emisarii și decide unde merg trupele. Din ianuarie, când se instalează noul Congres, nu va apărea peste noapte o altă Americă. Congresul are însă pârghii pe care le subestimăm des la București. Votează bugetul apărării și legea care stabilește câți militari americani rămân în Europa. Decide sancțiunile împotriva Rusiei. Senatul confirmă ambasadorii și ratifică tratatele. Pentru o țară de pe flancul estic, acestea sunt pârghii majore, care contează.

Al doilea lucru ține de războiul din vecinătate. Rusia, Ucraina și Statele Unite ar urma să se reîntâlnească la Abu Dhabi în această lună. Interesul României este limpede: o pace durabilă și dreaptă. Avem peste 600 de kilometri de graniță cu Ucraina. Avem alături Basarabia, pe care Moscova încearcă de ani buni să o tragă înapoi. Istoria ne învață că o pace care răsplătește agresorul ar fi doar o pauză până la următorul război. Pacea se obține din poziție de forță, cu sancțiuni care chiar costă și cu sprijin pentru apărarea Ucrainei, până când Kremlinul înțelege că nu are ce câștiga prelungind războiul. Un Congres mai sceptic față de Moscova poate întări mâna negociatorilor americani. România trebuie să spună același lucru la Washington, cu vocea ei.

Al treilea lucru este prezența militară americană la noi. Anul trecut, Pentagonul a decis să nu mai înlocuiască brigada aflată în rotație la Mihail Kogălniceanu. Tot anul trecut, Congresul a scris în legea apărării un prag sub care forțele americane din Europa nu pot coborî permanent: 76.000 de militari. Prevederea a avut susținere din ambele partide. Acesta este reperul pe care trebuie să-l urmărim în lunile care vin. Un Congres care ține la acest prag este o asigurare pentru Marea Neagră și pentru protecția infrastructurilor critice românești, inclusiv gazul din Neptun Deep.

Al patrulea lucru este energia, domeniul pe care îl cunosc cel mai bine. Ca ministru, am avut mandatul să duc mai departe proiectele făcute împreună cu partenerii americani: noile unități de la Cernavodă, reactoarele modulare mici, hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, energia geotermală. Au fost constant pe agendă, au avut sprijin din partea ambelor partide, iar programul nuclear românesc a atras angajamente clare de finanțare de la agențiile americane de export. Soarta acestor investiții strategice și a parteneriatului România-SUA în dimensiunea sa economică depinde de cât de serioși suntem noi, nu de cine câștigă alegeri la Washington.

Ce avem de făcut? Cel mai important este să fim pe agenda decidenților americani. Pentru prea mulți dintre ei, România nu există. Relația cu America se poartă cu un stat întreg. Cu Casa Albă, desigur, dar și cu Congresul, cu guvernatorii, cu mediul de afaceri și cu românii care trăiesc acolo. Prea des am vorbit doar cu cine era la putere în acel moment, iar spectacolul politicienilor dâmbovițeni care ridică azi ode unei tabere și mâine celeilalte cu greu poate fi descris. Rolul oamenilor de stat din România este să urmărească interesele cetățenilor noștri, nu să facă politică partizană în alte țări.

Din ianuarie avem nevoie de prieteni în ambele tabere ale Congresului și de delegații cel puțin săptămânale: parlamentare, guvernamentale, comerciale, civice. Avem nevoie de oameni care știu să ne reprezinte, mergând la Washington cu dosare concrete, nu pentru a „fura” o fotografie pe holuri. Mai avem nevoie de temele făcute acasă: bugetul apărării cheltuit pe capabilități reale, proiectele energetice livrate, banii europeni folosiți. Un aliat care își face partea este ascultat și respectat.

Și da, avem nevoie să activăm diaspora românească din America, cu oameni foarte valoroși și bine conectați, dar ignorați aproape complet la București, în ciuda eforturilor constante ale Ambasadei României la Washington. Să învățăm de la ce fac Polonia, Israel, Irlanda și multe alte state care au înțeles exact cum funcționează mecanismele puterii peste Ocean.

Un ultim sfat gratuit pentru unii politicieni români, dar și europeni. Narativul fals că România trebuie să aleagă între SUA și UE e obtuz și periculos. E retorica promovată de cei care nu ne vor binele, nici nouă, nici NATO, nici lumii libere. Singura șansă în competiția globală cu China, Rusia și alte puteri este ca America și Europa să fie într-un parteneriat mai strâns decât oricând. Cine nu înțelege asta pe malul Dâmboviței este ori ignorant, și atunci ajunge să servească interesele altora, ori rău-intenționat.

În anii petrecuți în America am văzut de multe ori aceeași scenă. O tabără pierde, cealaltă câștigă, iar a doua zi amândouă se întorc la muncă. Puterea se schimbă. Instituțiile rămân. Este o lecție bună și pentru noi.