Volodimir Zelenski a declarat miercuri că Ucraina este pregătită să înghețe conflictul de-a lungul liniei actuale a frontului și să treacă la negocieri diplomatice, ca parte a eforturilor de a pune capăt războiului cu Rusia. Președintele ucrainean a salutat marți reluarea schimbului de informații cu SUA și a solicitat să i se acorde un rol în orice negociere privind viitorul țării sale, scrie Anadolu.
Într-un interviu acordat postului de televiziune american Fox News, Zelenski a afirmat că Ucraina intenționează apoi să solicite garanții de securitate din partea Statelor Unite și a țărilor europene.
„Da. În acest moment trebuie să înghețăm conflictul, și cred că aceasta este o cale reală de a pune capăt acestui război”, a spus el, adăugând că un armistițiu ar fi minimul pe care Ucraina îl așteaptă din partea Rusiei.
„Acum trebuie să înghețăm situația, și cred că aceasta este adevărata modalitate de a pune capăt acestui război. Numiți-o încetare a focului sau oprire a uciderilor, așa cum a spus președintele Trump, o înghețare, o oprire. Acesta este minimul pe care îl așteptăm astăzi de la Rusia”, a afirmat președintele ucrainean în interviul acordat Fox News. „Apoi, desigur, ne vom adresa președintelui și europenilor și le vom cere garanții în materie de securitate”.
A respins sugestia că Rusia ar câștiga pe câmpul de luptă
Întrebat dacă Ucraina ar fi de acord să cedeze regiunea Donbas în schimbul încetării războiului, Zelenski a respins sugestia că Rusia ar câștiga pe câmpul de luptă, afirmând că Moscova încearcă să exercite presiuni asupra Kievului pentru a-l determina să se retragă de pe teritoriul său.
„În 2026, nu au avut succes. Nu câștigă pe câmpul de luptă”, a susținut el.
Zelenski a recunoscut că ucrainenii sunt obosiți de război, dar a spus că țara sa nu poate pur și simplu să-și abandoneze teritoriul.
El a reiterat că negocierile ar trebui să pornească de la pozițiile actuale de pe câmpul de luptă, urmând ca un plan de pace să fie elaborat prin intermediul diplomației.
Ce a discutat cu Steve Witkoff
Președintele ucrainean a descris, de asemenea, întâlnirea sa cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, care a avut loc cu o zi înainte la Oslo, în Norvegia, ca fiind „productivă”.
El i-a mulțumit prim-ministrului norvegian pentru găzduirea discuțiilor, la care au participat și lideri europeni și oficiali americani, inclusiv ginerele președintelui american, Jared Kushner, care s-a alăturat de la distanță, online.
Zelenski a spus că discuțiile s-au concentrat pe posibile măsuri în direcția păcii și și-a exprimat speranța că întâlnirea lui Witkoff în Rusia va aduce rezultate.
El a afirmat că potențialele măsuri inițiale de dezamorsare a conflictului ar putea include încetări ale focului care să vizeze securitatea alimentară, activitatea maritimă și infrastructura energetică.
Zelenski a declarat că a susținut imediat ideea unui armistițiu energetic propusă de președintele SUA, Donald Trump.
„Sper că astăzi, în câteva ore, vom avea câteva rezultate”, a adăugat el.
Mulțumiri adresate SUA pentru reluarea schimbului de informații
El a mulţumit Statelor Unite pentru reluarea schimbului de informaţii, exprimându-şi speranţa în acelaşi timp că restricţiile privind serviciile prin satelit Starlink şi Starshield vor fi eliminate în curând.
„Sper că - nu ştiu, în câteva ore - vom avea un rezultat, să dea Dumnezeu să fie pozitiv”, a spus el, referindu-se la întâlnirea lui Witkoff cu preşedintele rus Vladimir Putin.
„Este important să purtăm negocieri trilaterale” între el, Trump şi Putin, a subliniat Zelenski, adăugând că ar fi de preferat să fie implicate şi ţările europene.
„Am spus întotdeauna că suntem deschişi să negociem în orice format şi pe orice temă. Am o singură rugăminte: vă rog, nu discutaţi despre noi fără noi”, a adăugat el.
Zelenski a mai declarat că a vorbit cu secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, care a promis că va depune eforturi pentru a soluţiona problemele legate de Starshield, de la SpaceX, un sistem care este, în esenţă, o versiune de uz militar a Starlink, dezvoltată pentru Pentagon.
„Este încă limitat”, a spus Zelenski pentru Fox News, referindu-se la acest serviciu, la o zi după ce Wall Street Journal a relatat că directorul executiv al companiei, Elon Musk - un aliat al lui Trump -, ar fi dispus încetinirea funcţionării tehnologiei pe care Ucraina se bazează pentru a se apăra împotriva atacurilor cu rachete din partea Rusiei.
Anterior miercuri, Rubio le-a transmis jurnaliştilor că deciziile privind accesul Ucrainei la Starlink ţin de SpaceX şi de Elon Musk, nu de Casa Albă.
Editor : M.C
Source: Digi24 · Marina Constantinoiu
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira