Preotul paroh al unei biserici din localitatea vasluiană Negreşti a fost arestat preventiv, fiind acuzat că ar fi agresat sexual două fete de 13 ani şi 15 ani.

Ancheta este desfăşurată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, bărbatul fiind acuzat de infracţiunile de viol, agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor şi act sexual cu minor, relatează News.ro.

În referatul înaintat judecătorilor se arată că, în perioada decembrie 2023-august 2026, preotul în vârstă de 47 de ani a profitat de vulnerabilitatea a două minore, de istoricul familial al celor două fete, dar şi de încrederea acordată în contextul în care el era preot paroh în localitatea în care domicilia una dintre fete.

Magistraţii ieşeni au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile în cazul bărbatului.

Potrivit presei vasluiene, prima victimă este o fată care avea 15 ani când au început abuzurile. A doua victimă are 13 ani, iar familia fetei ar fi depus plângere la Poliţie şi l-ar fi acuzat pe preot că ar fi îmbătat-o şi ar fi atins-o în zonele intime.

Faptele s-ar fi petrecut într-un centru social amenajat cu sprijinul preotului, pentru sprijinirea copiilor provenind din familii cu probleme sociale. În acest centru, copiii din localitate veneau pentru a primi o masă caldă, dar erau ajutaţi şi la teme.

Episcopia Huşilor a decis, imediat după începerea anchetei, ca preotul să nu mai ţină slujbe.

De altfel, preotul le-a spus enoriaşilor că are nişte probleme personale şi că o perioadă nu va mai veni la biserică.

Editor : M.B.

Source: Digi24 · Monica Bonea

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira