Un bărbat care a fost martor la tragedia de pe autostrada Tracia din Bulgaria, unde au avut loc două accidente în lanț în care au fost implicate 86 de mașini, a povestit că „totul s-a întâmplat foarte repede”. Acesta a reușit să scape din carambol și să salveze un bărbat dintr-o mașină care ardea.

„Totul s-a întâmplat foarte repede. Din cauza ceții, cred că vizibilitatea nu era mai mare de 50 de metri. Nici nu știu cum am scăpat sau ce s-a întâmplat, dar, în cele din urmă, îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt încă în viață”, a povestit bărbatul.

Acesta a explicat că accidentul inițial s-a produs în condițiile în care ceața era foarte densă. Ulterior, și mașina în care se afla a fost lovită.

„Era o ceață foarte densă, extrem de densă, iar asta a provocat accidentul din față. Apoi am fost și eu lovit. Totul s-a încețoșat, s-a făcut negru în fața ochilor. Am ieșit din mașină și, imediat cum am coborât, am fugit și l-am scos pe un bărbat dintr-o mașină care ardea”, a mai spus el.

Cele două accidente în lanț au avut loc marți dimineață, pe autostrada Tracia din Bulgaria, și au implicat 86 de vehicule. Potrivit celui mai recent bilanț, 12 persoane au murit, iar alte 50 au fost rănite.

Printre răniți se află și un cetățean român, care primește îngrijiri medicale la un spital din Burgas. Medicii au precizat că starea sa trebuie în continuare evaluată.

Editor : C.S.

Source: Digi24 · Cristina Sava

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira