PSD încă nu a discutat despre comasarea județelor, a subliniat un lider social-democrat important în teritoriu, Gabriel Zetea, într-o declarație pentru Digi24, la scurt timp după ce responsabilul cu reforma administrativ-teritorială din partid a lansat o discuție în acest sens.

Reacția lui Gabriel Zetea, președinte al Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte PSD, a declarat pentru Digi24 că „este dificil de făcut un asemenea demers” și că în interiorul partidului nu a existat o discuție despre comasarea județelor. 

„Nu a existat în PSD, împreună cu președinții de consilii județene, o discuție despre comasarea județelor. Dacă se va pune problema la nivel legislativ, vom avea o dezbatere. Acum cred că e dificil de făcut un asemenea demers, nu se poate face într-un timp atât de scurt”, a declarat Gabriel Zetea, pentru Digi24. 

Reacția lui Zetea vine după ce Dragoș Benea, social-democratul responsabil cu reforma administrativ-teritorială, a lansat în spațiul public ipoteza comasării județelor, nu doar a localităților.

„Inspirația a fost organizarea Curților de Apel, un sistem juridic care, prin natura sa, este mai rigid, într-unul care s-a dovedit a fi eficient. Poate fi perfectibil. Ne putem inspira din el.  Eu am explicat în conferința de presă că avem de parcurs mai multe etape, obiectivul fiind acela de a genera primul document de reorganizare administrativ-teritorială a României din ‘68 încoace, un document robust și care să stea în picioare, în perspectiva angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului. Îl vom dezbate. Suveran este Guvernul pe acest subiect”, a spus europarlamentarul PSD, Dragoș Benea.

Acesta a și dat ca exemplu comasarea județelor Maramureș (al cărui Consiliu Județean este condus de Gabriel Zetea) cu Satu Mare care „pot fi foarte bine un județ mai puternic și mai pregătit să absoarbă fonduri europene”, dar și Ialomița sau Călărași care „deja se gândesc la o comasare voluntară”.

CITEȘTE ȘI: Sorin Grindeanu: PSD își asumă reforma teritorială, cu toate riscurile. M-au sunat 2 președinți de CJ care vor să-și unească județele

Editor : M.G.

Source: Digi24 · Matthew Garvey

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira