Trimisul special al președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, va participa joi la un eveniment organizat la Casa Albă de prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, și se va întâlni, de asemenea, cu oficiali ai administrației americane, au declarat două persoane care cunosc planurile sale, relatează Reuters.

Vizita va marca primul contact direct între oficialii ruși și cei americani de la alegerile de la jumătatea mandatului, în urma cărora democrații au obținut controlul atât asupra Senatului, cât și asupra Camerei Reprezentanților, ceea ce a reprezentat o lovitură pentru președintele Donald Trump.

Se preconizează pe scară largă că majoritatea democrată din Congres, începând din ianuarie, va milita pentru acordarea de ajutor suplimentar Ucrainei și va pune sub semnul întrebării mai multe decizii ale administrației republicane conduse de Trump, precum un acord privind motorina cu Rusia și relaxarea unor sancțiuni.

Kremlinul a declarat că speră ca Trump să-și continue eforturile de pace, în ciuda înfrângerii Partidului Republican.

Kremlinul a adăugat că se lucrează la pregătirea unei întâlniri între Putin, Trump și președintele chinez Xi Jinping în cadrul summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), care va avea loc în perioada 18-19 noiembrie la Shenzhen, în China.

Vizita lui Dmitriev precede o întâlnire trilaterală între oficiali americani, ruși și ucraineni, care va avea loc la Abu Dhabi pe 10 noiembrie, în cadrul căreia negociatorii americani vor încerca să înregistreze progrese în vederea încheierii războiului, care se apropie de pragul de cinci ani.

Casa Albă a declarat într-un comunicat că Melania Trump va ține un discurs cu privire la un armistițiu local de șase zile în jurul orașului Oleșki, aflat sub control rusesc, la negocierea căruia a contribuit. 

Dmitriev s-a întâlnit anterior cu trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, la Casa Albă în 2025. Predecesorul lui Trump, Joe Biden, nu a invitat niciun oficial rus la Casa Albă.

Una dintre persoanele care cunosc planurile lui Dmitriev a afirmat că aspectul umanitar din cadrul contactelor sale cu SUA și al interacțiunii sale cu echipa Melaniei Trump s-a conturat ca un domeniu important al negocierilor, alături de economie și acordurile comerciale.

Dmitriev a contribuit la eliberarea deținuților americani din Rusia, la reunificarea copiilor ucraineni cu familiile lor și la operațiunea umanitară din Oleșki.

Sursa a afirmat că Rusia și SUA au un interes comun în continuarea acestor eforturi umanitare.

Citește și:

Zelenski a discutat cu emisarii lui Trump înaintea negocierilor trilaterale. „Garanțiile de securitate trebuie să fie de neclintit”

Cum ar putea influența Congresul democrat războaiele din Iran și Ucraina și cât de departe poate merge pentru a-l opri pe Trump

Editor : A.M.G.

Source: Digi24 · Ana-Maria Gherghiță

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira