Telescopul Hubble a detectat o „coadă de pisică” cosmică. Ce este structura care ar putea înconjura Pământul și Soarele de 500 de ori

Folosind Telescopul Spațial Hubble, astronomii au studiat o „coadă de pisică” cosmică, stabilind că aceasta s-a format probabil în urma ciocnirii a două corpuri de dimensiunea lui Pluto. „Este o dovadă a influenței enorme pe care aceste planete masive o exercită asupra prafului și corpurilor înghețate din jur, până la sute de unități astronomice”, spun oamenii de știință.

Această formațiune, supranumită „Coada de pisică”, se extinde din discul de resturi cunoscut sub numele de Beta Pictoris, situat într-un sistem planetar aflat la 63 de ani-lumină distanță de Pământ.

Această „coadă” este atât de lungă, încât ar putea înconjura sistemul Soare-Pământ de aproximativ 500 de ori. Aceasta este o lungime echivalentă cu cea a 200 de trilioane de pisici domestice, a calculat Space.com.

Diferența majoră între sistemul nostru solar și sistemul planetar care găzduiește „Coada de pisică” este tinerețea relativă a celui din urmă. În timp ce sistemul nostru solar are o vechime de aproximativ 4,6 miliarde de ani, Beta Pictoris este un „pui cosmic” cu o vechime de cel mult câteva milioane de ani. Asta înseamnă că în interiorul sistemului încă au loc coliziuni între corpuri planetare similare cu cele care au zguduit sistemul solar în perioada sa de început.

Echipa din spatele acestei cercetări a obținut noi informații despre „Coada de pisică” pe baza a 14 ani de observații. Acest lucru le-a permis să dezlege misterul de lungă durată al condițiilor violente în care s-a format.

„Se consideră că «Coada de pisică» este rezultatul unei coliziuni între corpuri cerești de mari dimensiuni, ceva de genul lui Pluto”, a declarat într-un comunicat Arin Avsar, șeful echipei de la Universitatea din Arizona, potrivit Space.com.

„Ciudat, această formațiune fusese observată până acum doar cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb (JWST), care detectează lumina infraroșie, dar rămânea invizibilă la lungimi de undă mai scurte, ceea ce a nedumerit comunitatea științifică de ceva vreme.”

Coada cosmică de pisică este „pufoasă”

Comparând Beta Pictoris cu sistemul nostru solar, un lucru devine rapid evident: vecinătatea noastră cosmică este relativ bine ordonată. Planetele orbitează în jurul Soarelui, iar majoritatea corpurilor cerești sunt distribuite ordonat în benzi: centura principală de asteroizi dintre Marte și Jupiter și centura Kuiper, situată dincolo de orbita lui Neptun.

Totuși, acest lucru contrastează puternic cu tinerețea violentă și haotică a sistemului nostru solar. Pe atunci, sistemul solar găzduia o stea în formare, înconjurată de un disc de gaz și praf, în care coliziunile dintre corpuri numite planetesimale - elementele constitutive ale planetelor - erau la ordinea zilei.

Astronomii nu pot privi înapoi către copilăria sistemului solar, așa că, pentru a afla mai multe despre modul în care s-a format „curtea noastră cosmică”, ei studiază sisteme planetare tinere din vecinătate. Sisteme precum Beta Pictoris. Asta nu înseamnă însă că acesta și-a dezvăluit rapid secretele.

„Credem că «Coada de pisică» ne-a scăpat până acum din observațiile noastre în lumina vizibilă din cauza compoziției sale”, a explicat Avsar.

„Este alcătuită aproape în întregime din ceea ce numim material refractar organic, care are o conținut ridicat de carbon. Aceste lanțuri lungi de atomi de carbon absorb lumina vizibilă, așa că sunt destul de negre.”

Acest nou studiu a revelat că formațiunea are caracteristici feline nu doar prin forma sa. Ea este, de asemenea, plăcut de „pufoasă”, sugerează observațiile telescopului Hubble. Acest lucru se datorează faptului că granulele care o compun sunt extrem de poroase.

„Nimeni nu înțelege cu adevărat cum pot exista granule de praf atât de mici și atât de poroase precum cele pe care le vedem aici, iar acesta este unul dintre motivele pentru care studiem această formațiune”, a spus Avsar.

„Este posibil ca vitezele implicate în coliziuni să fi fost atât de mari, încât granulele de carbon să se fi vaporizat, să se fi transformat în gaz și apoi să se fi recondensat pe măsură ce s-au răcit, iar astfel au devenit atât de poroase”, a spus Kevin Wagner, membru al echipei de la Universitatea din Alberta.

Oamenii de știință au descoperit, de asemenea, o caracteristică necunoscută până acum în „Coada de pisică” - o deformare care pare să fie rezultatul unei interacțiuni între urma de material și una dintre planetele din sistem, Beta Pictoris b, o planetă gigantică gazoasă de 10 ori mai masivă decât Jupiter.

„Acest lucru ne oferă o altă linie de dovezi cu privire la modul în care planetele gigantice influențează cometele prin forța lor gravitațională imensă”, a spus Avsar.

„Este o dovadă a cât de mult influențează aceste planete masive praful și corpurile înghețate din jurul lor, până la sute de unități astronomice (o unitate astronomică este egală cu distanța de la Pământ la Soare - n.r.).”

Editor : B.P.