Sorin Grindeanu a afirmat că nu crede că România va ajunge din nou în situația de a apela la ajutorul Fondului Monetar Internațional, însă nu exclude complet acest scenariu. Liderul PSD a susținut că deficitul bugetar poate fi redus nu doar prin tăieri de cheltuieli, ci și prin stimularea creșterii economice. Declarațiile vin după ce președintele Nicușor Dan a avertizat că România riscă o intervenție a FMI dacă nu își respectă angajamentele privind reducerea deficitului.
Sorin Grindeanu a precizat că miniștrii PSD au început demersurile pentru identificarea unor noi surse de finanțare, astfel încât presiunea asupra bugetului de stat să fie diminuată.
„Luni, am cerut celor doi miniștri - Transporturi și Sănătate - să prezinte proiecte mature care pot fi incluse în parteneriate public-private. Noi trebuie să luăm presiunea de pe buget și să găsim noi forme de finanțare. Așa s-au construit autostrăzi în Europa.
Este o chestiune care trebuie făcută urgent și, în acest fel, vom reduce presiunea asupra bugetului, inclusiv în domeniul sănătății. La Ministerul Finanțelor există o direcție specializată, care va lucra cu proiectele primite, iar cei doi miniștri vor transmite rapid documentația către minister, pentru a putea demara aceste parteneriate public-private”, a declarat Grindeanu, miercuri seară la Antena 3 CNN.
Citește și: Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat: „I-am cerut lui Neacșu să fie fără milă”
Grindeanu a mai spus că eventualele măsuri de reducere a TVA și de stimulare a consumului ar trebui analizate în momentul elaborării bugetului pentru anul 2027.
„Când vom avea bugetul, vom cunoaște și situația la zi. Nu vreau să fac promisiuni deșarte. Vreau să vin în fața românilor și să îmi asum lucrurile, să știu de unde am preluat această guvernare. Acest lucru se va întâmpla în zilele următoare, când vom avea acel raport”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Întrebat dacă România ar putea ajunge din nou să solicite sprijinul FMI, liderul social-democrat a spus că nu consideră probabil un asemenea scenariu, fără să îl excludă însă în totalitate.
„România trebuie să își păstreze traiectoria fiscală asumată, pentru că există acorduri pe care trebuie să le respectăm. Această traiectorie poate fi menținută nu doar prin tăieri și prin afectarea economiei. Reducerea deficitului se poate realiza și prin creștere economică, nu doar prin reduceri de cheltuieli. Eu nu cred că vom ajunge la mâna FMI. Nu pot să exclud sută la sută acest scenariu, dar haideți să vedem și datele de la Ministerul Finanțelor de săptămâna viitoare”, a declarat Grindeanu.
Citește și: Sorin Grindeanu dă asigurări că nu vor crește taxele anul viitor. Ce spune despre indexarea pensiilor
Avertismentul lui Nicușor Dan: România ar putea ajunge din nou la mâna FMI
Președintele Nicușor Dan a atras atenția că situația finanțelor publice este în continuare vulnerabilă, în condițiile în care cheltuielile statului depășesc considerabil veniturile. Șeful statului avertizează că o eventuală retrogradare a ratingului de țară ar putea îngreuna accesul României la finanțare și ar crește costurile împrumuturilor. Într-un scenariu extrem, țara ar putea fi nevoită să apeleze din nou la sprijinul FMI.
„Am ajuns la agenția de rating. Ce face o agenție de rating? Ea spune investitorului dacă îi recomandă sau nu îi recomandă să își pună banii într-o țară. Și noi suntem exact la limita între „îți recomandăm” și „nu îți recomandăm”. Ce s-ar întâmpla dacă agențiile de rating ne-ar reduce ratingul, ne-ar downgrada, în jargon? Există fonduri de investiții, fonduri de pensii care, conform regulamentelor lor interne, trebuie să se retragă, în această ipoteză, din România, și asta înseamnă că noi trebuie să ne împrumutăm de la alții care să le ia locul și care ne vor împrumuta, dar, evident, mai scump.
Și întrebarea este dacă aceștia vor fi destui. Și, dacă nu vor fi destui, la un moment dat, va trebui să vină, cum a venit în 2009, FMI. Dar FMI vine tot timpul cu condiții drastice de ajustare fiscală, financiară. În orice caz, fie că vine, fie că nu vine, fie că sunt investitori, fie că nu sunt investitori, curba de corectare a deficitului va fi mult mai agresivă decât este în momentul acesta”, a spus șeful statului, marți într-o conferință de presă susținută la Cotroceni.
Editor : A.P.
Source: Digi24 · Ana Petrescu
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira