România nu poate să aibă o educaţie de calitate fără un mediu educaţional sigur, fără protecţia copiilor, precum şi a profesorilor, a declarat, luni, ministrul Educaţiei, Sorin Costreie, la conferinţa de încheiere a proiectului "Consolidarea răspunsului la violenţa împotriva copiilor prin politici mai bine fundamentate şi capacitate instituţională sporită", desfăşurată la Palatul Victoria.

Proiectul a fost realizat de Ministerul Muncii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, UNICEF România, Secretariatul General al Guvernului, alături de parteneri din Polonia şi de la Comisia Europeană.

"Vreau să salut acest proiect finanţat de Comisia Europeană, dar care stă sub auspiciile UNICEF şi care este făcut în colaborare cu colegii noştri din Polonia. Şi, dacă tot am ajuns la Polonia, transmit şi eu toată susţinerea şi înţelegerea noastră pentru evenimentele tragice de acum câteva zile şi dau semnalul că noi, teoretic, vorbim de violenţă şcolară, dar vedem din ce în ce mai des că această violenţă şcolară se transpune în violenţă stradală. Uitaţi-vă ce se întâmplă şi în Franţa la un nivel macro, în Grecia, uitaţi-vă ce s-a întâmplat în Serbia şi mai nou, ieri, am văzut revendicările chiar şi în Texas, deci au trecut oceanul, privesc tot educaţia şi cu o componentă de siguranţă la şcoală, care este crucială. Nu putem să avem educaţie de calitate fără un mediu educaţional sigur şi fără protecţia atât a copiilor care participă, cât şi a profesorilor", a transmis Costreie.

Potrivit acestuia, educaţia este un concept mai larg, integrat, care asigură fundamentul şi orientarea tinerilor în societate.

"Nu vorbim de educaţie formală, în special de învăţământ, vorbim de educaţie. Şi de asta vreau să-l salut şi pe colegul meu Florin Manole, cu care o să avem multe de făcut şi vom face, pentru că am discutat şi de burse sociale şi alte planuri, pentru că aceste măsuri sunt integrate, nu privesc doar educaţia ca sistem, privesc educaţia ca concept larg şi asta o fac şi părinţii şi copiii şi, da, şi politicienii care sunt modele şi multe alte lucruri constituie fundamentul acestei educaţii. Deci, violenţa şcolară nu e o problemă doar a şcolii", a subliniat ministrul.

El a menţionat că există politici publice transpuse în legislaţie, dar fenomenul violenţei în şcoli persistă.

"Noi am făcut tot ce putem, avem proiecte, am aprobat Planul naţional de combatere a violenţei şcolare, avem proceduri de management şi mecanismul de semnalare anonimă. Stăm bine, dar cum stăm cu violenţa? Stăm prost. De ce? Pentru că, dincolo de documente, proiecte şi alte lucruri de tipul acesta, eu cred că trebuie schimbată mentalitatea. Cred cu tărie că profesorul trebuie să-şi asume şi un rol social şi să se uite la copil. Multe din aceste forme sociale, care, da, se manifestă şi în şcoală, pornesc de la faptul că copiii noştri nu sunt văzuţi, nu sunt auziţi, nu sunt înţeleşi, nu sunt ascultaţi, iar prin ascultare nu înseamnă să-i scoţi la tablă şi să-i întrebi despre informaţia care li s-a turnat. Înseamnă să-l vezi în tot ce înseamnă fiecare copil, în acest tot care-l constituie mintea şi sufletul uman", a explicat Sorin Costreie.

Ministrul a mai evidenţiat importanţa consilierii şcolare. "E nevoie de consiliere şcolară şi vreau să dau un semnal, pentru că ce s-a întâmplat în Parlament nu e ok. Deci, am avut o lege care a picat prin care se scotea acordul parental pentru ca copiii să se ducă la consilier. În unele cazuri, scuzaţi-mă, dar chiar părinţii sunt problema, deci cum se poate rezolva această buclă şi această lipsă de încredere, pentru că consilierul şcolar este văzut în şcolile şi liceele noastre cam la fel cum este văzut psihologul sau psihiatrul în societatea noastră. Adică, dacă te duci acolo, deja ai o mică etichetă, o anatemă pusă pe tine că, vezi Doamne, ai nişte probleme. Şi aici este de lucrat la nivelul mentalităţii, dar, pentru asta, trebuie să ne ajute şi politicul. Adică, eu sper că, până la urmă, această lege va fi îndreptată, iar copiii noştri se pot duce la consilierii şcolari fără acordul parental, vorbesc, bineînţeles, de la vârsta de 14, 16 ani, nici nu contează, dar nu de la 18 ani, când, deja, suntem în altă situaţie", a transmis ministrul.

El a atras atenţia şi asupra modului cum sunt prezentate opiniei publice cazurile de violenţă în şcoli, menţionând că "rostogolirea obsesivă a unor imagini" nu face decât să creeze premisele pentru şi mai multe astfel de cazuri.

Editor : M.B.

Source: Digi24 · Monica Bonea

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira