Majoritatea tinerilor din România consideră că Franța este un aliat NATO pe care țara noastră se poate baza în cazul unei amenințări la adresa securității și că prezența militară franceză contribuie la securitatea României, arată un sondaj realizat de INSCOP Research la solicitarea Ambasadei Franței. Cu toate acestea, jumătate dintre cei chestionați nu știau că pe teritoriul României sunt prezenți militari francezi, iar alți aproape 40% cunosc puține lucruri despre acest subiect.

Potrivit cercetării INSCOP, 86,3% dintre tinerii cu vârste între 18 și 30 de ani evaluează pozitiv relațiile dintre România și Franța. De asemenea, 80,2% sunt de acord că Franța este un aliat NATO pe care România se poate baza în cazul unei amenințări la adresa securității sale.

În ceea ce privește contribuția prezenței militare franceze la securitatea României, aproape două treimi dintre respondenți (64,7%) consideră că aceasta contribuie în mare sau foarte mare măsură. Cu toate acestea, notorietatea prezenței militarilor francezi în țara noastră este scăzută: 50,4% dintre participanții la sondaj au declarat că nu știau că aceștia sunt prezenți în România.

Ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, a declarat că rezultatele cercetării permit misiunii diplomatice să înțeleagă mai bine percepția asupra activității sale și să își adapteze comunicarea.

„Rezultatele sondajului realizat de INSCOP sunt foarte interesante pentru noi, deoarece ne permit să înțelegem mai bine percepția asupra activității noastre în România și să ne adaptăm, în consecință, comunicarea. Obiectivul nostru este de a face cunoscut ceea ce facem zi de zi în România în domeniul apărării. Ne dorim ca activitatea noastră să fie mai vizibilă, dar și mai accesibilă și mai apropiată de români. Nu este vorba doar despre o mai bună comunicare a activităților noastre, ci și despre explicarea mai clară a scopului acestora, a rezultatelor lor concrete și a modului în care acestea contribuie la consolidarea legăturilor dintre Franța și România”, a transmis Nicolas Warnery.

La rândul său, directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, a explicat că rezultatele indică un nivel ridicat de încredere în relația dintre cele două țări, dar și o diferență între percepția favorabilă asupra Franței și nivelul de informare privind prezența militară franceză.

„Relațiile dintre România și Franța beneficiază de un capital solid de încredere în rândul tinerilor români. Imaginea favorabilă a Franței se sprijină pe percepția unui parteneriat complex, care include cultura, educația, economia și securitatea. Franța este percepută drept un aliat credibil în cadrul NATO, însă se observă un decalaj între încrederea ridicată și nivelul limitat de informare cu privire la prezența trupelor franceze în România. Acest aspect subliniază totodată potențialul de consolidare a percepției opiniei publice din România cu privire la Franța”, a declarat Remus Ștefureac.

Cum evaluează tinerii relațiile dintre România și Franța

Potrivit sondajului INSCOP Research, 86,3% dintre participanți evaluează relațiile actuale dintre România și Franța ca fiind bune. Dintre aceștia, 16,9% consideră că relațiile sunt foarte bune, iar 69,4% spun că sunt destul de bune.

La polul opus, 10,8% apreciază că relațiile dintre cele două țări sunt proaste: 7,6% le consideră destul de proaste, iar 3,2% foarte proaste.

În ceea ce privește domeniile în care Franța are o prezență importantă în România, cultura se află pe primul loc, indicată de 32,8% dintre respondenți.

Alte domenii menționate sunt:

  • Economia și investițiile – 26,6%;
  • Educația și cercetarea – 24,1%;
  • Securitatea și apărarea – 23,5%;
  • Diplomația – 22,5%.

1,2% dintre participanți au indicat un alt domeniu. În schimb, 4,8% nu consideră că Franța are o prezență importantă în România, iar 5,9% nu știu sau nu au răspuns.

Majoritatea respondenților sunt de acord cu afirmația că „Franța este un aliat NATO pe care România se poate baza în cazul unei amenințări la adresa securității sale”. Mai exact, 80,2% sunt de acord cu această afirmație, dintre care 35% sunt total de acord, iar 45,2% oarecum de acord.

În schimb, 15,9% nu sunt de acord cu afirmația: 6,7% sunt oarecum în dezacord, iar 9,2% total în dezacord.

Câți tineri consideră că prezența militară franceză contribuie la securitatea României

Aproape două treimi dintre participanții la sondaj (64,7%) consideră că prezența militară franceză contribuie în mare măsură la securitatea României. Dintre aceștia, 14,1% spun că această contribuție este în foarte mare măsură, iar 50,6% în destul de mare măsură.

La polul opus, 31,9% cred că prezența militară franceză contribuie în mică măsură sau deloc la securitatea țării. Mai exact, 22% au ales varianta „în destul de mică măsură”, iar 9,9% „în foarte mică măsură/deloc”. Alți 3,5% dintre respondenți nu știu sau nu au răspuns.

Deși majoritatea participanților consideră că Franța contribuie la securitatea României, nivelul de informare cu privire la prezența militarilor francezi pe teritoriul țării este redus.

Potrivit sondajului, 50,4% dintre respondenți au declarat că nu știau că în România sunt prezenți militari francezi.

Alți 39,3% spun că știau acest lucru, dar cunosc puține informații despre subiect. Doar 9,6% dintre participanți declară că știu despre prezența militarilor francezi și cunosc destul de bine acest subiect. 0,7% nu au răspuns.

Metodologia sondajului INSCOP Research

Datele au fost culese în perioada 8-24 septembrie 2026, prin interviuri telefonice (metoda CATI), folosind un chestionar.

Volumul eșantionului simplu, stratificat, a fost de 1.000 de persoane, reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României cu vârste între 18 și 30 de ani, pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație).

Eroarea maximă admisă a datelor este de ±3,10%, la un grad de încredere de 95%.

Editor : C.S.

Source: Digi24 · Cristina Sava

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira