Aliații NATO iau în considerare cea mai amplă revizuire a planificării lor militare din ultimele cel puțin două decenii - prioritizând combaterea Rusiei în detrimentul furnizării de trupe de rezervă pentru teatre de operațiuni precum Irak și Afganistan, scrie Politico.
Cele 32 de țări membre NATO au început negocierile privind următoarele ținte de capacitate ale alianței, care stabilesc forțele și armamentul pe care aliații le-ar furniza într-un conflict, precum și cine ar suporta costurile acestora.
Conform proiectului de document de planificare, nu se va mai aștepta ca aliații să asigure suficiente forțe pentru a purta un război major în Europa și pentru a desfășura simultan mai multe misiuni mai mici de gestionare a crizelor, potrivit a patru diplomați NATO familiarizați cu textul, cărora li s-a acordat anonimatul pentru a furniza informațiile. În schimb, ei au precizat că planificarea se va axa pe îndeplinirea cerințelor unui singur scenariu sau al celuilalt.
Propunerea reflectă „o înțelegere foarte clară a faptului că, indiferent de situație, o criză majoră în Europa va devansa orice alte priorități sau evenimente pentru NATO”, a declarat Camille Grand, fost asistent al secretarului general al NATO pentru investiții în domeniul apărării, citată de Politico.
Această orientare se aliniază cu presiunile exercitate de SUA pentru ca alianța să își reorienteze misiunea de bază către apărarea Europei, un proiect pe care Washingtonul îl numește NATO 3.0.
Negocierile se poartă pe marginea unui document cunoscut sub numele de Îndrumar Politic (Political Guidance - engl.), parte dintr-un proces de patru ani care va culmina cu aprobarea de către aliați a noilor cerințe privind capacitățile militare până în 2029. Se preconizează că aliații vor finaliza un acord până în luna februarie.
În joc se află echipamentele pe care aliații le vor avea pregătite - și gradul de credibilitate al descurajării în raport cu Moscova -, în condițiile în care oficialii europeni au avertizat în repetate rânduri cu privire la posibilitatea unei incursiuni ruse pe teritoriul NATO până în 2029. Constrângerile bugetare tot mai mari privind cheltuielile de apărare vor îngreuna, cel mai probabil, acest proces.
„Întregul ciclu va fi mult mai strict analizat decât cele anterioare… guvernele vor să se asigure că banii lor sunt cheltuiți cu înțelepciune”, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul NATO.
„Este un demers semnificativ în actualul context geopolitic al unei Rusii aflate în proces de reconstituire a forțelor.”
NATO nu a răspuns solicitării Politico de a comenta informațiile.
Două cuvinte, numeroase consecințe
Aliații se confruntă cu o alegere dificilă: dacă să renunțe sau nu la cerința de lungă durată de a asigura suficiente forțe atât pentru un conflict major în Europa, cât și pentru mai multe operațiuni de gestionare a crizelor în afara teritoriului NATO.
Proiectul de document ar înlocui acel „și” cu un „sau”, solicitând efective pentru un scenariu ori pentru celălalt, în loc de ambele.
Până în prezent, proiectul de text a optat pentru opțiunea „sau”, au precizat diplomați NATO, subliniind că discuțiile se află abia în fază incipientă.
„Va fi dificil”, a declarat un al cincilea diplomat NATO de rang înalt. „Este o diferență uriașă dacă alegi «și» sau «sau».”
„Nimeni nu sugerează că renunțăm la capacitatea de a desfășura operațiuni de răspuns la criză”, a adăugat oficialul NATO de rang înalt. „În cele din urmă, stabilirea destinației (trupelor) este o decizie politică.”
Schimbarea nu ar afecta în mod automat operațiunile curente din străinătate, cum ar fi misiunile NATO din Kosovo sau Irak. Însă dezbaterea are implicații majore pentru alianță, în condițiile în care cerința de a acoperi ambele scenarii datează de cel puțin 20 de ani.
„NATO a închis cercul”
După Războiul Rece, alianța și-a reorientat atenția în principal către operațiuni în afara spațiului euroatlantic, precum cele din Kosovo, Irak și Afganistan. Cu toate acestea, invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022 a obligat alianța să reprioritizeze apărarea europeană.
„NATO a închis cercul”, a declarat Oana Lungescu, cercetător asociat în cadrul institutului Royal United Services Institute din Londra și fost purtător de cuvânt al NATO, pentru Politico.
„Este firesc ca efortul principal al NATO, ca alianță defensivă, să fie descurajarea unei Rusii agresive și menținerea siguranței Europei, mai ales în condițiile în care SUA își reduc angajamentul.”
Din punct de vedere istoric, țările din Europa de Sud au favorizat parteneriatele din cadrul alianței și gestionarea crizelor, au precizat doi diplomați NATO, în timp ce SUA, țările nordice și cele din prima linie sunt mai degrabă susținătoare ale prioritizării apărării împotriva Rusiei.
Din 2010, NATO și-a definit oficial cele trei sarcini fundamentale: apărarea colectivă, parteneriatele cu țări terțe și securitatea prin cooperare, alături de gestionarea crizelor.
„Nu aș vrea să stau pe un astfel de scaun”
Susținătorii menținerii ambiției duble consideră această opțiune drept un semnal că NATO nu își neglijează celelalte misiuni de bază, au arătat cei doi diplomați.
De cealaltă parte, cei care favorizează regândirea cerințelor suplimentare invocă bugetele de apărare limitate, necesitatea de a se concentra pe descurajarea Rusiei și nevoia de a prioritiza resursele pe măsură ce SUA iau în calcul o reducere a efectivelor lor din Europa.
Washingtonul a exercitat presiuni asupra aliaților pentru a renunța la operațiunile din afara spațiului euroatlantic, cum ar fi misiunea sa de consiliere din Irak. În schimb, dorește ca europenii să plătească mai mult pentru propria apărare și să se concentreze pe protejarea teritoriului alianței.
Pentagonul urmează să prezinte luna viitoare o revizuire a prezenței sale în Europa, proces ce ar putea implica retragerea unei părți din trupe.
Camille Grand, care conduce în prezent grupul de lobby din domeniul apărării ASD, a comparat echilibrul NATO între cele trei sarcini fundamentale cu un scaun cu trei picioare, avertizând că schimbarea propusă ar putea lăsa alianța „ușor dezechilibrată… nu sunt sigură că aș vrea să stau pe un astfel de scaun”.
Editor : B.P.
Source: Digi24 · Bogdan Păcurar
At a glance
- Topic
- Politics
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira