Europa ar fi mai sigură fără NATO, a susținut sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, care a comparat Alianța Nord-Atlantică cu o „măsea stricată” ce slăbește securitatea continentului.

„Dacă NATO nu ar exista - adică, dacă alianţa nu ar fi jucat şi nu ar continua să joace rolul pe care l-a avut - securitatea în Europa ar fi, probabil, mult mai solidă”, a afirmat Zaharova ca răspuns la criticile aduse apelurilor Moscovei privind o reorganizare a arhitecturii de securitate europene, transmite Agerpres.

„NATO este tocmai acea organizaţie care - am putea spune, ca o măsea stricată - a slăbit sistemul imunitar al Europei, al părţii sale occidentale, al Europei Centrale şi, de fapt, al întregii lumi, solicitând şi consumând o cantitate colosală de resurse pentru măsuri de reacţie”, a spus ea.

Zaharova a reacţionat la o declaraţie a cancelarului german Friedrich Merz, potrivit agenţiei ruse de presă TASS. Merz a afirmat că nu este necesar să se discute cu Rusia chestiuni legate de o arhitectură de securitate europeană: „Nu trebuie să discutăm despre asta - ea există deja”.

Propunerea Moscovei de reorganizare a arhitecturii de securitate europene a fost însă respinsă recent de liderii europeni, reuniți în cadrul unui summit la Dublin.

Citește și Mesajul cancelarului Merz către Donald Trump înainte de întâlnirea președintelui american cu Putin: „Vă rog, fără surprize”

Editor : M.I.

Source: Digi24 · Maria Isopescu

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira