Ministerul apărării de la Moscova ar putea discuta direct cu instituţia omoloagă de la Londra dacă Regatul Unit ar propune un astfel de dialog, a declarat miercuri Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, citată de Reuters.

Zaharova a făcut afirmaţia respectivă în cadrul unor comentarii privind remarci ale ministrului britanic al apărării, Wes Streeting, care arătase că ţara sa ar prefera să existe şi alte canale de comunicare cu Rusia, în special direct între militari, pentru a reduce riscul de erori de apreciere, scrie Agerpres.

„Pot recomanda cu încredere ca secretarul britanic al apărării să contacteze ministerul rus al apărării. Vor răspunde la telefon şi vor discuta”, a spus purtătoarea de cuvânt într-o conferinţă de presă.

Relaţiile ruso-britanice sunt într-un punct de minim dintre cauza războiului dintre Ucraina; Londra este unul din cei mai fermi aliaţi ai Kievului în faţa agresiunii ruse şi are una din cele mai dure poziţii din Occident în privinţa unor noi sancţiuni şi presiuni asupra Moscovei.

Într-un interviu publicat marţi de ziarul Financial Times, Streeting a declarat că ambasada britanică din Rusia este încă deschisă, dar el ar dori mai multe canale de comunicare.

Zaharova a învinovăţit miercuri Regatul Unit pentru închiderea canalelor de comunicare cu Rusia în 2024, când - a reamintit ea - britanicii l-au expulzat pe ataşatul militar al ambasadei ruse la Londra sub un pretext fals. Ea a apreciat că măsura respectivă denotă incompetenţă.

Partea britanică l-a acuzat pe diplomatul respectiv că este, de fapt, un ofiţer de informaţii militare care acţionează sub acoperire.

Editor : Sebastian Eduard

Source: Digi24 · Sebastian Eduard

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira