Etiopia a primit miercuri din Rusia primele 12 avioane de luptă Su-35, cu un an înainte de termenul stabilit, și urmează să fie dotată și cu patru baterii ale sistemului antiaerian S-400. Premierul etiopian Abiy Ahmed i-a mulțumit personal președintelui Vladimir Putin pentru accelerarea livrării și a descris achiziția drept un moment istoric pentru apărarea țării. Potrivit acestuia, noile avioane plasează Etiopia pe primul loc în Africa subsahariană în privința acestor capacități militare.

„Dotându-se cu aceste aeronave de luptă, Etiopia a preluat conducerea în rândul ţărilor din Africa subsahariană”, a spus Ahmed Abiy pe contul său de pe reţeaua socială X.

Premierul etiopian a subliniat că aceste avioane permit dotarea ţării africane cu capacităţi mai bune pentru a „descuraja” agresiunile. Totodată, a sărbătorit un „moment istoric”, care va consolida suveranitatea Etiopiei şi va servi pentru a garanta „securitatea colectivă” şi „stabilitatea regională” în viitor.

„Mi-ar plăcea să îmi exprim recunoştinţa faţă de prietenul meu, preşedintele rus Vladimir Putin, pentru dedicarea sa în a se asigura că primim aceste avioane de luptă cu un an înainte de termenul convenit”, a încheiat Abiy.

Livrarea are loc în timp ce armata Etiopiei luptă împotriva grupurilor rebele din nordul ţării, după ce Frontul Popular de Eliberare a Tigray (FPLT) a anunţat pe 23 septembrie un „război defensiv” din această regiune nordică, după luni de escaladări şi bombardamente recurente cu drone.

Premierul etiopian Abiy Ahmed se află la Moscova pentru a participa la cel de-al treilea Summit Rusia-Africa, desfășurat în perioada 28–29 octombrie, unde se aşteaptă prezenţa a 48 de ţări africane, dintre care peste 20 vor fi reprezentate la nivel de şef de stat. Printre acestea se numără Egipt, Kenya, Mali, Niger, Burkina Faso, Mozambic sau Guineea Ecuatorială. Evenimentul va beneficia, de asemenea, de participarea liderilor principalelor organizaţii regionale, precum Uniunea Africană.

La sfârşitul summitului, preşedintele Vladimir Putin şi preşedintele Burundi, Evariste Ndayishimiye, în calitate de preşedinte în exerciţiu al Uniunii Africane, vor face declaraţii de presă pentru a prezenta rezultatele.

Potrivit Kremlinului, în ultimii trei ani, volumul comerţului dintre Rusia şi ţările africane a crescut cu o treime, de la 17,9 miliarde de dolari la 27,1 miliarde de dolari până la sfârşitul anului 2025. Ediţia anterioară a summitului Rusia-Africa a avut loc în iulie 2023 la Sankt Petersburg.

Editor : M.I.

Source: Digi24 · Maria Isopescu

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira