Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunţat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA.

Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a „promova interesele americane”, conform unui scurt comunicat, are loc pe fondul unui efort diplomatic reînnoit în încercarea de a pune capăt războiului din Ucraina, la aproape cinci ani de la invazia rusă, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Aceasta va fi prima călătorie în străinătate a lui Rubio de la victoria zdrobitoare a democraţilor în alegerile intermediare de marţi, care i-au adus preşedintelui Donald Trump o înfrângere răsunătoare şi le vor oferi controlul asupra Congresului SUA în ianuarie.

Rămâne de văzut care va fi impactul acestor alegeri asupra politicii externe americane, dar reuniunea G7 de luni şi marţi va fi o primă oportunitate pentru aliaţii SUA de a evalua starea de spirit a administraţiei Trump şi de a detecta orice potenţiale schimbări.

Discuții despre Ucraina

În ceea ce priveşte Ucraina, discuţiile dintre ruşi şi ucraineni sunt programate să aibă loc marţi şi miercuri la Abu Dhabi, sub mediere americană, în încercarea de a se găsi o soluţie la conflict.

Preşedintele SUA a promis un acord „foarte amplu” cu Rusia privind Ucraina, adăugând că acesta „ar putea cuprinde întreaga Europă”.

Unul dintre negociatorii americani, Jared Kushner, a scris joi pe platforma X că obiectivul este de a realiza „o arhitectură europeană de securitate mai largă, capabilă să ajute la crearea condiţiilor pentru o pace durabilă”.

Expresia „arhitectură europeană de securitate” este unul din elementele cheie din discursul Kremlinului de ani de zile.

Reuniune mutată

Reuniunea miniştrilor de externe din G7 urma iniţial să aibă loc la Marsilia, dar a fost mutată în ultimul moment la Paris, pe fondul protestelor recente din Franţa, care au fost privite cu îngrijorare în Statele Unite.

Preşedinţia franceză a G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Regatul Unit) se încheie la sfârşitul anului. Franţa va preda preşedinţia Statelor Unite.

În Statele Unite, speculaţiile sunt numeroase cu privire la intenţiile lui Marco Rubio, care se numără printre potenţialii candidaţi republicani la succesiunea lui Donald Trump în 2028.

Însă secretarul de stat a negat joi, într-un interviu acordat New York Times, informaţiile conform cărora ar lua în considerare să părăsească administraţia Trump.

Editor : B.P.

Source: Digi24 · Bogdan Păcurar

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira