Secretarul de stat american, Marco Rubio, a afirmat miercuri că Ucraina nu ar exista în prezent fără asistenţa Statelor Unite, inclusiv cea acordată în timpul administraţiei Donald Trump, după ce Kievul a semnalat restricţii în furnizarea de informaţii de către serviciile de informaţii americane şi întârzieri în livrarea rachetelor interceptoare, transmite EFE.

„Dacă nu ar fi fost asistenţa Statelor Unite, inclusiv în timpul administraţiei Trump, Ucraina nu ar mai exista în acest moment. Ucraina, ca stat suveran, nu ar exista”, a declarat şeful diplomaţiei americane în faţa presei, în timpul unei vizite în India, potrivit Agerpres. 

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a denunţat limitările asistenţei americane şi le-a atribuit unei presupuse intenţii a Washingtonului de a forţa Ucraina să capituleze în faţa Rusiei.

Rubio a negat marţi existenţa unei directive politice deliberate de a afecta Ucraina, dar a admis că ar putea exista întârzieri în livrarea rachetelor interceptoare, pe fondul evaluării altor necesităţi militare. De asemenea, oficialul american a respins acuzaţiile potrivit cărora Statele Unite ar refuza să furnizeze informaţii de avertizare privind atacurile ruseşti.

Secretarul de stat american s-a referit miercuri la întâlnirea dintre emisarul SUA, Steve Witkoff, şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în urma căreia au fost pregătite propuneri pentru negocierile cu Rusia.

„Din informaţiile pe care mi le-a transmis şi din raportul pe care l-am primit, înţeleg că întâlnirea a fost pozitivă. Nimic neaşteptat, nimic surprinzător”, a declarat Rubio.

Acesta a explicat că Witkoff lucra la definitivarea acestor propuneri pentru a le prezenta părţii ruse, avertizând însă că negocierile sunt complicate.

„Dacă ar fi fost un război uşor de rezolvat, ar fi fost încheiat de mult timp”, a spus şeful diplomaţiei americane.

Miercuri, Witkoff s-a întâlnit la Sankt Petersburg cu preşedintele rus Vladimir Putin, căruia i-a prezentat propunerile convenite de Statele Unite, Ucraina şi europeni la Oslo. Ulterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Putin va analiza aceste propuneri.

Emisarul american i-a cerut, de asemenea, liderului rus să susţină reluarea negocierilor trilaterale, chiar dacă acestea s-ar desfăşura la nivel tehnic.

Witkoff a confirmat şi că Rusia a fost invitată oficial să participe la următoarele reuniuni ale G20 organizate pe teritoriul Statelor Unite.

În acest context, Rubio a declarat că se aşteaptă ca ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, să participe la reuniunea de la Atlanta din 30 şi 31 octombrie. Totodată, el a menţionat că există „posibilitatea” ca preşedintele Vladimir Putin să participe la summitul de la Miami (din 14 - 15 decembrie), însă, deocamdată, nu există o confirmare.

Reamintim că, Zelenski afirma luni despre conectivitatea reţelei de sateliţi Starlink/Starshield că rămâne limitată „în mai multe sectoare ale frontului” din Ucraina, ceea ce complică eforturile de interceptare a dronelor ruseşti.

Editor : C.L.B.

Source: Digi24 · Loredana Bancăș

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira