Vladimir Putin a propus o misiune umanitară comună ruso-ucraineană în orașul Kosteantînivka, din estul Ucrainei, unde, potrivit liderului de la Kremlin, ar mai fi între 400 și 500 de civili. Propunerea a fost transmisă reprezentanților americani aflați la Moscova. În același timp, președintele rus a reafirmat că Rusia nu va accepta desfășurarea trupelor occidentale în Ucraina după încheierea războiului, avertizând că acestea ar fi considerate „ținte legitime”, potrivit France24.

Putin a sugerat că operațiunea ar putea urma modelul unei inițiative similare desfășurate în octombrie, care le-a permis locuitorilor din orașul Oleșkî, aflat sub control rusesc, să părăsească zona.

Potrivit liderului de la Kremlin, operațiunea din Oleșkî a inclus și livrarea de ajutoare umanitare pentru persoanele care au ales să rămână în oraș.

Putin a mai declarat că Rusiei i-au trebuit cinci zile pentru a demina zona din apropierea orașului Kosteantînivka, relatează Interfax.

Putin susține că în Kosteantînivka au rămas până la 500 de civili

Liderul rus a afirmat că între 400 și 500 de civili se mai află în Kosteantînivka și a sugerat că o operațiune comună cu Ucraina ar putea facilita evacuarea acestora și furnizarea de ajutoare umanitare.

Propunerea vine în contextul luptelor intense din estul Ucrainei, unde Kosteantînivka reprezintă un punct important pentru apărarea ucraineană în regiunea Donețk.

Putin respinge prezența trupelor occidentale în Ucraina

În discuțiile cu reprezentanții americani, Vladimir Putin a reiterat și opoziția Moscovei față de desfășurarea unor trupe occidentale pe teritoriul Ucrainei, ca parte a unui eventual acord de pace sau a unor garanții de securitate pentru Kiev.

Prezența militarilor străini în Ucraina reprezintă una dintre cerințele importante susținute de Kiev în negocierile privind o eventuală încetare a focului și menținerea păcii după încheierea războiului.

Putin a avertizat că Moscova ar considera orice trupe străine desfășurate în Ucraina drept „ținte legitime”.

Mai mult, liderul rus a susținut că o asemenea desfășurare ar însemna, în realitate, „continuarea războiului”.

Declarațiile evidențiază divergențele majore dintre poziția Moscovei și cea a Kievului în privința viitoarelor garanții de securitate pentru Ucraina, în condițiile în care desfășurarea unor forțe internaționale este discutată ca posibilă componentă a unui acord de pace.

Citește și: John Kerry îl acuză pe Trump că a abandonat cursa pentru energia verde: „Este cel mai mare ratat pe care l-am văzut de multă vreme”

Editor : C.A.

Source: Digi24 · Claudia Ariton

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira