Preşedintele rus Vladimir Putin i-a convocat vineri pe membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al Rusiei şi pe membrii delegaţiei ruse care vor participa la negocierile trilaterale Rusia-SUA-Ucraina, programate să aibă loc la Abu Dhabi la 10 noiembrie.

„Săptămâna viitoare, marţi, vor avea loc în Emiratele Arabe Unite negocieri trilaterale privind problema ucraineană”, a declarat Vladimir Putin, potrivit TASS, preluată de News.ro.

„Având în vedere că negocierile sunt programate pentru marţi, i-am invitat pe colegii care vor participa la aceste discuţii. Să abordăm pe scurt acest subiect”, a adăugat el.

Printre cei invitaţi să participe la reuniune, alături de membrii Consiliului de Securitate al Rusiei, s-au numărat consilierii prezidenţiali Vladimir Medinski, care va conduce delegaţia rusă la negocieri, şi Iuri Uşakov, miniştrii adjuncţi de Externe Mihail Galuzin şi Serghei Riabkov, şeful Direcţiei Principale de Informaţii a Statului Major General, Igor Kostiukov, şi adjunctul şefului Direcţiei Principale Operaţionale a Statului Major General, Iuri Jigarlovski.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi, în termeni misterioşi, un viitor acord „foarte mare” cu Rusia privind Ucraina şi a subliniat că această înţelegere ”ar putea include toată Europa”.

Citește și: Ginerele lui Trump a prezentat cinci obiective pentru un cadru de securitate european înainte de discuțiile de pace Rusia - Ucraina

Editor : B.P.

Source: Digi24 · Bogdan Păcurar

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira