Astăzi, începând cu ora 14:00, are loc în București, în zona Palatului Parlamentului, o manifestație asumată public de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), prin intermediul lui George Simion. Protestul a generat, însă, controverse de dinainte să înceapă, în condițiile în care nu a primit încă autorizație de la Primăria Capitalei.
Una dintre persoanele care a încercat să își asume, printr-o cerere de autorizare, organizarea protestului este Nicolae Voiculeț, ajuns în conducerea Institutului Cultural Român la propunerea AUR.
În cererea depusă de el, care nu a fost avizată de PMB, reieșea că este estimată prezența a 5.000 de persoane, că ar urma să aibă loc în zona Parcului Izvor și în zona Senatului României și că ar trebui să se desfășoare între orele 14 și 20.
Organizarea protestului a generat, însă, controverse politice, în condițiile în care Primăria Capitalei nu a avizat desfășurarea protestului și, mai mult, a câștigat un proces în primă instanță în acest sens (detalii, aici). Acest lucru a fost criticat de George Simion, liderul AUR.
„Dacă domnul Ciucu, dacă instituțiile statului român nu își iau în serios treburile pentru care au fost însărcinate, eu personal voi merge și-mi asum în fața oricărei instituții organizarea mitingului de sâmbătă, pentru că niște zeci de mii, poate mai mult, de oameni vor ieși în stradă și pentru că acești oameni și-au pus încrederea în mine”, declara George Simion, la începutul acestei săptămâni.
Pe lângă membrii AUR, la protestul de sâmbătă ar trebui să participe și Adam Bielan și Antonio Giordano, membri în cadrul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), care vin la București pentru a participa la un eveniment organizat de AUR.
Ministerul de Interne (MAI) a anunțat deja, pe fondul apelului Partidului Național Liberal, că va suplimenta forțele de ordine din București în contextul protestului anunțat de AUR.
„Trăim într-un context în care vedem ce se întâmplă și în alte țări europene și avem datoria să fim atenți, să învățăm din experiențele celorlalți și, mai ales, să prevenim situațiile care ar putea pune în pericol siguranța oamenilor”, a transmis Marian Neacșu, ministrul de Interne.
Liberalii au avertizat asupra riscului unor violențe și acte de vandalism, în condițiile în care protestul ar fi neautorizat, și au cerut autorităților să ia măsurile necesare pentru prevenirea incidentelor.
Editor : M.G.
Source: Digi24 · Matthew Garvey
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira