Premierul Donald Tusk a dat detalii despre primele cuvinte rostite de unul dintre polițiștii grav răniți, imediat după ce a fost trezit din coma indusă în urma operației chirurgicale care a durat 12 ore.
Artur Morański, în vârstă de 27 de ani, și colegul său, Jakub Kulik, au fost declarați eroi pentru că l-au oprit pe atacatorul în vârstă de 24 de ani care a ucis șase persoane și a rănit cel puțin alte 15 sâmbătă în Piața Principală din Cracovia, o destinație turistică populară care atrage vizitatori din întreaga lume.
Ambii polițiști au fost răniți în timpul unui schimb de focuri cu atacatorul, Michał Oksiński, care a fost reținut și dus la spital pentru a fi operat, înainte de a muri, luni, scrie TVP World.
„Momente ca acestea ne redau încrederea în umanitate”
Morański a suferit răni prin împușcare la plămân și la braț și a fost supus unei operații care a durat 12 ore. Ambii polițiști și-au revenit duminică, dar rămân internați în spital.
„Primele cuvinte ale eroicului ofițer de poliție Artur Morański după ce și-a recăpătat cunoștința au fost: «Kuba mai trăiește?» Întreba despre Jakub Kulik, celălalt erou”, a detaliat Donald Tusk pe X.
„Momente ca acestea ne redau încrederea în umanitate”, a adăugat el.
Mândria „întregii comunități polițienești”
Rafał Wełna, comandantul adjunct al secției de poliție din Cracovia unde își desfășoară activitatea cei doi ofițeri, a declarat că aceștia erau patrula cea mai apropiată de locul incidentului în momentul în care au fost primite sesizările privind împușcăturile.
Wełna a lăudat reacția lor, afirmând că au avut la dispoziție doar câteva secunde pentru a lua decizii pe măsură ce atacul se desfășura.
„Imaginile arată clar că acțiunile lor au fost absolut corecte. Jos pălăria în fața acestor ofițeri”, a declarat el pentru agenția de știri de stat poloneză PAP.
„Nu doar eu sunt mândru de ei, ci întreaga comunitate polițienească”, a adăugat el.
Președintele polonez Karol Nawrocki intenționează să acorde distincții de stat ambilor ofițeri pentru curajul lor, a declarat duminică Bartosz Grodecki, șeful Biroului Național de Securitate, un organism consultativ al președintelui.
O națiune în stare de șoc
Șase persoane, printre care patru cetățeni polonezi, un bărbat britanic și o femeie austriacă, au fost ucise când Oksiński a deschis focul în centrul istoric al orașului Cracovia, sâmbătă după-amiază.
Anchetatorii consideră că atacatorul și-a ucis, de asemenea, părinții și sora la domiciliul acestora din orașul Ostrowiec Świętokrzyski, situat în sud-estul țării, înainte de a se deplasa la Cracovia.
Oksiński a decedat la spital luni dimineață, după ce a suferit cel puțin trei intervenții chirurgicale. Motivul său rămâne neclar.
Atacul a șocat Polonia, unde atacurile armate în masă sunt extrem de rare, determinând intensificarea măsurilor de securitate în mai multe orașe importante și instituirea a două zile de doliu național.
Editor : Sebastian Eduard
Source: Digi24 · Sebastian Eduard
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira