Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, încearcă pentru a treia oară să obțină ridicarea controlului judiciar în dosarul în care este cercetat pentru luare de mită. Edilul a contestat măsura la Tribunalul București, iar instanța a rămas în pronunțare. Ciucu susține că este nevinovat și spune că va continua să conteste măsura preventivă.

Ciprian Ciucu este cercetat într-un dosar de luare de mită, în care este acuzat că ar fi primit foloase necuvenite de la doi oameni de afaceri în timpul campaniei electorale din 2025, pe vremea când era primar al Sectorului 6. În schimb, acesta ar fi urmat să elibereze o autorizație și un certificat de urbanism.

La ieșirea de la instanță, edilul a declarat că speră ca judecătorii să admită cererea și să dispună ridicarea măsurii preventive.

„Voi depune de fiecare dată, pentru că mă consider nevinovat”, a spus Ciprian Ciucu, întrebat dacă a venit cu argumente noi în sprijinul contestației „Vreau să pot să-mi duc mandatul la capăt fără să am acest control judiciar. Vă dați seama că nu o să mă duc eu să părăsesc țara. Nu am niciun alt proiect mai mare pentru viața mea și mai important decât Primăria Capitalei. (...) Nu fug”, a declarat Ciprian Ciucu.

Dacă instanța îi respinge contestația, Ciprian Ciucu va rămâne sub control judiciar și va trebui să respecte obligațiile stabilite în cadrul acestei măsuri preventive.

Potrivit Digi24, edilul nu poate părăsi țara fără acordul procurorilor și trebuie să se prezinte săptămânal la secția de poliție pentru a semna în cadrul procedurii de control judiciar.

Ciucu a precizat că va continua să conteste măsura preventivă, deoarece se consideră nevinovat și își dorește să își exercite mandatul fără aceste restricții.

Dosarul vizează fapte presupus comise în 2025, în perioada în care Ciprian Ciucu ocupa funcția de primar al Sectorului 6. Acesta este cercetat pentru luare de mită, acuzațiile urmând să fie analizate în cadrul procedurilor judiciare.

Citește și: Ciprian Ciucu, după ce a fost acuzat că „urăște mașinile”: „Scopul meu e să pun oraşul la punct, să ne civilizăm”

Editor : C.A.

Source: Digi24 · Claudia Ariton

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira