Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia speră ca președintele american Donald Trump să își continue eforturile pentru încheierea războiului din Ucraina și după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora republicanii au pierdut controlul asupra ambelor camere ale Congresului.
„Președintele Trump rămâne în funcție. Sperăm sincer că își va continua și eforturile pentru pace”, a afirmat Peskov într-un comentariu acordat jurnalistului Alexander Iunașev, de la publicația rusă Life, citat de agenția rusă TASS.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a adăugat că o nouă rundă de negocieri trilaterale ar urma să aibă loc în curând. El a menționat și demersurile primei doamne a SUA, Melania Trump, pe care le-a descris drept un succes.
„O nouă rundă de negocieri trilaterale va avea loc în curând, iar eforturile de mediere pentru pace ale primei doamne a SUA, Melania Trump, au avut succes. Sperăm că toate acestea vor continua”, a declarat Peskov.
Întrebat dacă Congresul american ar putea bloca eforturile lui Donald Trump pentru pace, oficialul rus a refuzat să facă speculații și a spus că aceasta este „o chestiune internă a Americii”.
Alegerile intermediare din SUA au avut loc marți și s-au încheiat cu pierderea controlului asupra ambelor camere ale Congresului de către republicanii președintelui Donald Trump, potrivit proiecțiilor posturilor de televiziune americane. Scrutinul a vizat toate cele 435 de mandate din Camera Reprezentanților și aproximativ o treime dintre locurile din Senat. Rezultatul este important pentru ultimii doi ani ai mandatului lui Trump, întrucât schimbă raportul de forțe din Congres.
Editor : C.S.
Source: Digi24 · Cristina Sava
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira