Premierul Luca Niculescu a anunțat miercuri că Guvernul va activa, chiar din această săptămână, o echipă operativă pentru deblocarea miliardelor de euro aferente ultimelor două cereri de plată din PNRR, una dintre cele trei priorități stabilite pentru Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, alături de accelerarea absorbției fondurilor europene și negocierea viitorului buget multianual al Uniunii Europene.

„Am participat astăzi la preluarea mandatului la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene de către noul ministru, Alexandru-Mihai Ghigiu. Îi mulțumesc lui Dragoș Pîslaru pentru munca depusă și pentru deschiderea din această perioadă de tranziție. Am ținut să fiu prezent în prima zi plină de activitate a Guvernului la acest minister tocmai pentru că banii europeni reprezintă principala noastră sursă de dezvoltare prin investiții, fără presiune pe deficitul bugetar”, a transmis premierul.

În ceea ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență, obiectivul Guvernului este finalizarea acestuia fără pierderi de fonduri, iar echipa operativă anunțată de premier va avea rolul de a răspunde rapid solicitărilor Comisiei Europene. În paralel, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va monitoriza săptămânal stadiul proiectelor finanțate prin Politica de Coeziune 2021–2027, pentru a accelera absorbția banilor disponibili.

O altă miză importantă pentru România este pregătirea și negocierea viitorului Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene, pentru perioada 2028–2034, pe care Luca Niculescu îl consideră o oportunitate de finanțare de peste 60 de miliarde de euro pentru modernizarea țării în următorul deceniu.

„Am stabilit din start trei priorități majore pentru perioada imediat următoare:

  • Închiderea PNRR fără pierderi, motiv pentru care activăm din această săptămână o echipă operativă dedicată pentru a răspunde rapid Comisiei Europene și a debloca miliardele de euro din ultimele două cereri de plată.
  • Accelerarea absorbției din Politica de Coeziune 2021–2027, prin monitorizarea săptămânală a stadiului proiectelor.
  • Pregătirea și negocierea viitorului Cadru Financiar Multianual (2028–2034), o miză de peste 60 de miliarde de euro pentru modernizarea României în următorul deceniu”, a precizat șeful Executivului.

Premierul a transmis că rezultatele noii echipe de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor trebui să se reflecte în investiții concrete, care să contribuie la dezvoltarea infrastructurii, îmbunătățirea serviciilor publice și sprijinirea companiilor românești.

„Succesul nostru nu se va măsura în hârtii și proceduri, ci în autostrăzi, spitale, școli finalizate și capital pentru firmele românești. Spor la treabă noii echipe!”, a încheiat Luca Niculescu.

Editor : A.D.

Source: Digi24 · Andreea Dobra

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira