Cătălin Predoiu îl critică într-un text lung publicat pe Facebook pe Dominic Fritz, după ce liderul USR l-a numit „ironic” pe Trump „lame duck”, după catastrofa suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului. Fostul ministru spune că afirmația este una nepoliticoasă și îl acuză pe acesta că a preluat limbajul politic al democraților americani în disputa cu președintele SUA. De asemenea, liberalul îi cere lui Ilie Bolojan să clarifice ce „viziune comună asupra politicii externe și a Parteneriatului Strategic cu SUA poate construi alături de USR”. Predoiu nu vede cu ochi buni nici aducerea în partid a unor reformiști, „nume gen Pâslaru și Gheorghiu”.
„Dl Fritz, președinte de partid de 9%, numește pe dl Trump, Președintele SUA, „lame duck”, ironic, desigur, cert nepoliticos. Dl Fritz preia limbajul politic al democraților americani în disputa lor cu președintele Trump, repetând o greșeală pe care o fac și alți politicieni români: importă în România «războaiele» politice interne din alte țări, confundă propriile simpatii ideologice cu interesul național și ajung să se poziționeze împotriva unor obiective strategice ale propriei țări”, scrie Predoiu în postare.
Fostul ministru de Interne afirmă că doar cineva care nu cunoaște mecanismele constituționale ale SUA și realitățile politice americane „sau vrei cu orice chip să pari cumva un «stupid duck» faci o astfel de afirmație.”
„O astfel de afirmație nu se face din partea unui șef de partid dintr-o țară parteneră. Nu este doar un afront la adresa unei persoane, este un afront la adresa SUA, pentru că Președintele SUA, indiferent cine este acesta, reprezintă SUA. Dl Fritz continuă astfel o serie jenantă de exprimări nepoliticoase la adresa Președintelui SUA, implicit la adresa SUA, ale unor foști oficiali guvernamentali români”, continuă liberalul.
Potrivit lui Predoiu, Fritz are dreptul la opinii politice, „dar una este să analizezi evoluțiile politice de la Washington și alta să tratezi cu superficialitate și impolitețe poziția președintelui principalului partener strategic al României.
„Este la limita iresponsabilității în raport cu propriile interese naționale”
„Cu atât mai condamnabil este să lansezi o astfel de ironie dintr-o țară aflată în zonă de conflict militar, cu un context de securitate complicat. Este la limita iresponsabilității în raport cu propriile interese naționale. Bineînțeles că România va găsi cele mai bune căi de a-și materializa interesele de țară în orice conjunctură de politică internă a SUA. Exprimări precum cea a dlui Fritz nu ajută deloc”, adaugă fostul ministru.
În continuare, Cătălin Predoiu îi cere lui Ilie Bolojan, președintele PNL, „să clarifice ce viziune comună asupra politicii externe și a Parteneriatului Strategic cu SUA poate construi alături de USR. Diferențele de abordare nu dispar printr-o alianță electorală. Iar politica externă nu poate deveni un teren al improvizațiilor dictate de competiția dintre partide.
Liberalul critică apropierea PNL de USR și mai ales pregătirea unei alianțe politice cu formațiunea condusă de Dominic Fritz.
El nu vede cu chi buni nici „infuzia” de personal „reformist” adus de Bolojan în partid, arătând către „nume gen Pâslaru și Gheorghiu”.
„USR, condus de dl Fritz, este partidul cu care PNL, condus de dl președinte Bolojan, se pregătește să se alieze politic și electoral; de fapt, USR ar fi partidul în care PNL deja se «topește ideologic» și prin «infuzie» de personal «reformist», prin nume gen Pâslaru și Gheorghiu, progresiv, încă din 2025, programat. Deci, care va fi poziția PNL, dincolo de declarații, după eventuala formare a unei alianțe cu USR?!”, încheie cu o intrebare retorică Predoiu.
Editor : Liviu Cojan
Source: Digi24 · Liviu Cojan
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira