PNL îi cere premierului Luca Niculescu să adopte de urgență rectificarea bugetară și acuză PSD că întârzie alocarea banilor necesari pentru funcționarea spitalelor, serviciilor de urgență și a altor instituții publice, cu riscul apariției unor blocaje care ar putea afecta direct populația.

„România are nevoie de finanțarea imediată a sistemului de sănătate, a serviciilor de urgență, a proiectelor europene și altor investiții aflate în derulare. Orice nouă întârziere poate duce la blocaje grave și poate împinge instituții esențiale ale statului în incapacitate de funcționare, cu impact negativ direct asupra cetățenilor. Avertizăm PSD că întârzierea rectificării bugetare e o încălcare flagrantă a obligației de a guverna. Reamintim PSD că este singurul partid de guvernare și nu mai are pe cine să arunce vina pentru problemele țării”, se arată într-un comunicat al liberalilor.

Criticile vin în contextul în care Guvernul trebuie să asigure fondurile necesare funcționării instituțiilor publice până la sfârșitul anului. Rectificarea bugetară ar urma să permită suplimentarea sumelor pentru domeniile în care banii alocați inițial nu mai sunt suficienți, precum și continuarea plăților pentru proiectele aflate în derulare.

Înainte de învestirea noului Executiv, social-democrații susțineau că rectificarea este urgentă și avertizau că lipsa acesteia ar putea afecta finanțarea serviciilor esențiale. Acum, liberalii le reproșează că nu au luat măsurile pe care le considerau indispensabile înainte de preluarea guvernării.

„Dacă rectificarea era vitală ieri, nu poate deveni secundară astăzi, doar pentru că PSD a ajuns la putere și vrea să-și facă jocurile ascunse. Spitalele, școlile, primăriile și companiile care așteaptă plățile statului nu pot funcționa după calendarul de partid al lui Sorin Grindeanu. PSD nu poate ține România ostatică până când Ministerul Finanțelor îi validează propaganda mincinoasă”, se precizează în comunicat.

O altă nemulțumire privește modul în care sunt prezentate public sumele necesare la rectificare. În opinia liberalilor, PSD amestecă obligațiile de plată deja existente cu estimări și solicitări suplimentare, ceea ce ar crea o imagine înșelătoare asupra necesarului real de finanțare.

Mai exact, sunt invocate diferențele dintre facturile deja emise, lucrările executate dar încă nefacturate, cererile ministerelor pentru fonduri suplimentare, obligațiile rezultate din hotărâri judecătorești și cheltuielile estimate pentru funcționarea instituțiilor până la sfârșitul anului.

„Cerem PSD să nu transforme o operațiune bugetară urgentă într-un instrument de scandal și manipulare. Cerem de asemenea PSD să oprească vehicularea de cifre false, amestecând sume provenite din facturi emise, estimări neclare privind lucrări încă nefacturate, solicitări suplimentare ale ministerelor, impact al unor hotărâri judecătorești și previziuni privind necesarul de funcționare până la sfârșitul anului”, se mai arată în document.

În acest context, premierului Luca Niculescu i se solicită să își exercite autoritatea de șef al Executivului și să finalizeze rectificarea fără alte întârzieri.

„Guvernul României se conduce de la Palatul Victoria, nu din sediul PSD, iar instituțiile statului nu pot fi împinse în blocaj din cauza unui partid necinstit”, este mesajul transmis de PNL.

Citește și: AUR îl cheamă pe Luca Niculescu la „Ora prim-ministrului” pentru a explica cum va reduce Guvernul deficitul bugetar fără noi taxe

Source: Digi24

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira