AUR va încerca să depună o moțiune de cenzură dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială, a anunțat luni liderul senatorilor formațiunii, Petrișor Peiu. Acesta susține că proiectul trebuie dezbătut în Parlament și negociat cu toate partidele, iar reorganizarea trebuie aplicată la nivel național, inclusiv în București.

Petrișor Peiu a declarat, într-o conferință de presă, că o reformă de o asemenea amploare nu poate fi adoptată printr-o procedură care limitează dezbaterea parlamentară. Senatorul a argumentat că nu există nici presiunea timpului, deoarece eventualele schimbări ar urma să intre în vigoare abia în 2028.

„AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe orice fel de temă. Asta este o temă importantă, care trebuie să își urmeze parcursul legislativ normal în Parlament, pentru a asigura atât dezbaterea publică, cât și politică suficientă. Dacă PSD sau Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe acest subiect, normal că vom încerca să depunem moțiune de cenzură. Nu este normal ca o astfel de temă să fie expediată prin angajarea răspunderii și nici nu este urgentă. Dacă se va face această reformă administrativă, ea se va aplica, probabil, începând cu septembrie 2028, deci nu avem nevoie de o urgentare a acestei chestiuni acum”, a afirmat liderul senatorilor AUR.

Peiu a criticat varianta unei reforme concentrate numai asupra localităților cu un număr redus de locuitori și a cerut ca reorganizarea să includă toate nivelurile administrației publice. El a invocat situația Capitalei, unde funcționează Primăria Generală și cele șase primării de sector.

„Dacă vorbim de reorganizare administrativă, vorbim despre o reorganizare la nivel național. Ceea ce propun dânșii – 400 și ceva de localități, în total vreo 700.000 de locuitori, cât două sectoare din București. Adică, în loc să ne uităm la București, unde avem șapte administrații și putem să facem una singură, noi ne uităm la 479 de localități. Cred că este nedrept și necinstit pentru acei oameni și favorizant pentru alții. Până la urmă, ar fi ca și cum am hotărî că se plătește impozit pe proprietate doar de către cei care au garsoniere, iar cei care au vile nu plătesc”, a declarat senatorul.

Liderul senatorilor AUR a precizat că formațiunea are propria propunere de reformă administrativ-teritorială, inclusă în programul de guvernare, dar că aceasta trebuie discutată cu celelalte partide.

„Este un subiect la care un partid, nu mai știu cât are PSD, 20 și ceva la sută, nu poate să decidă pentru întreaga națiune. Ăsta este un subiect care, în actuala fărâmițare politică, trebuie să aibă consens parlamentar”, a subliniat Peiu.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat pe 26 octombrie că îi va propune premierului ca Guvernul să își angajeze răspunderea pe reforma administrativ-teritorială și pe reorganizarea instituțiilor de la nivel central.

PSD analizează șase criterii care ar urma să fie folosite pentru stabilirea localităților sustenabile administrativ. Potrivit europarlamentarului Dragoș Benea, coordonatorul grupului de lucru al partidului, aceste criterii vor forma o „matrice a sustenabilității”, pe baza căreia vor fi identificate unitățile administrativ-teritoriale care ar trebui reorganizate sau comasate.

Citește și: VIDEO PSD pregătește reforma administrativ-teritorială: șase criterii pentru reorganizarea localităților. Când va fi gata documentul

Editor : A.D.

Source: Digi24 · Andreea Dobra

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira