Paradoxul de 20 de trilioane de dolari al Chinei. Care este marea dilemă cu care Beijingul se va confrunta în următorul sfert de secol

Liderii chinezi se vor putea lăuda în curând cu o realizare importantă pe care Beijingul o urmărește încă de la faimoasele reforme economice ale lui Deng Xiaoping din 1978: intrarea Chinei în clubul țărilor bogate. Dar, cu toate că venitul pe cap de locuitor în China ar urma să depășească pragul stabilit de Banca Mondială pentru economiile cu venituri mari, o mare parte a populației a rămas extrem de săracă, ceea ce prezintă o dilemă majoră cu care Partidul Comunist Chinez se va confrunta în următorul sfert de secol, arată o analiză Bloomberg.

Acordul din 2001 prin care China a aderat la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a transformat o economie de 1,3 trilioane de dolari într-una care se apropie de 20 de trilioane. Exporturile au crescut și ele de 13 ori în ultimii 25 de ani, China devenind cunoscută drept „fabrica lumii”.

Președintele Xi Jinping a declarat în mod triumfător în 2021 că Partidul Comunist a obținut o „victorie totală” contra sărăciei și a promis prosperitate pentru toți cetățenii.

Cu toate că măsurile implementate de Beijing au ajutat aproape 800 de milioane de chinezi să iasă din sărăcia extremă, începând din 1978, liderii chinezi au folosit un prag al sărăciei de 2,30 dolari pe zi, despre care criticii spun că este prea mic.

Folosind un prag al sărăciei de 30 de dolari pe zi, pe care Banca Mondială îl aplică țărilor bogate, cetățeanul chinez de rând ar fi cu mult sub această valoare.

Discrepanța dintre cele două statistici va defini următorul sfert de secol al Chinei: creșterea economică a țării va fi mai puțin importantă în acest context decât ce va face Beijingul în legătură cu milioanele de cetățeni rămași în urmă din punct de vedere financiar și cu acea clasă mijlocie căreia nu i-a permis niciodată să se formeze.

O clasă de mijloc prosperă, grupul de care Partidul Comunist Chinez se teme cel mai mult

Statele Unite și alte puteri occidentale care au susținut aderarea Chinei la OMC au contat pe faptul că prosperitatea Chinei va da naștere unei clase mijlocii care va avea un cuvânt tot mai greu de spus pe plan politic.

În ultimele două decenii, însă, Beijingul a făcut tot posibilul să se asigure că acea categorie socială nu se va forma, întrucât istoria a arătat că presiunea necesară pentru a influența politicile unei țări se concentrează de multe ori tocmai în rândul unei populații stabile și deținătoare de proprietăți.

În noiembrie 2022, un incendiu devastator izbucnit într-un bloc rezidențial din Urumqi, regiunea Xinjiang, a declanșat apoi proteste de stradă împotriva restricțiilor dure impuse de autoritățile chineze în urma pandemiei de COVID-19.

Protestele nu au erupt la periferia săracă a Chinei, ci în nucleul său burghez: pe strada Urumqi din Shanghai, cel mai bogat oraș al țării, și în campusurile universităților de elită, precum Universitatea Tsinghua din Beijing.

Demonstrațiile de stradă au confirmat suspiciunile Partidului Comunist: nu oamenii care suferă cel mai mult sunt periculoși din punct de vedere politic, ci cei care aparțin unei clase mijlocii prospere.

Xi a avertizat de multe ori că programele de asistență socială încurajează trândăvia – o poziție surprinzătoare pentru un marxist convins. Motivul este mai degrabă legat de convingerea că familiile care sunt obligate să își câștige singure existența vor rămâne mereu într-o situație precară și vor fi mai ușor de manipulat.

Un avertisment pentru toți chinezii care au strâns averi uriașe și riscă să cadă în dizgrația liderilor de la Beijing

Pentru Partidul Comunist din China, câteva mii de magnați sunt mai ușor de gestionat decât o clasă de mijloc dezvoltată.

În 2020, când fondatorul Alibaba, Jack Ma, a criticat băncile chineze de stat, spunând că au o „mentalitate de case de amanet”, autoritățile de reglementare financiară au respins listarea la bursă a platformei sale de plăți digitale.

Ma a dispărut apoi din atenția publicului timp de câteva luni – un avertisment pentru toți chinezii care au strâns averi uriașe și riscă să cadă în dizgrația liderilor de la Beijing.

În 1978, chinezii cu veniturile cele mai mari (din top 10%) și jumătatea inferioară a populației câștigau fiecare în jur de un sfert din venitul național. De atunci, veniturile primei categorii au crescut la peste 40%, în timp ce câștigurile celor din a doua categorie au scăzut sub 14%.

Promisiunea inițială a lui Deng în era reformelor, potrivit căreia unii oameni se vor îmbogăți mai repede și, apoi, vor fi urmați și de restul populației, arată tot mai mult ca un plan care nu a mai trecut de prima etapă.

În condițiile în care chinezii fac tot mai multe economii și cheltuie foarte puțin, produsele asamblate în fabricile de ultimă generație din China nu pot fi absorbite de piața internă, ceea ce înseamnă că surplusul continuă să meargă la export.

Peste 70% din mașinile electrice, 80% din baterii și 80% din panourile solare produse la nivel mondial provin din China. Spre deosebire de anii care au urmat aderării Chinei la OCM, exporturile chinezești se confruntă acum cu tarife și blocuri comerciale în multe părți ale lumii.

Principala provocare a liderilor de la Beijing în următoarele decenii

Astăzi, China nu mai exportă doar jucării și textile, ci și mașini electrice, roboți industriali și turbine eoliene – produse care intră în competiție cu „bijuteriile” unor economii avansate, precum Germania și Danemarca.

Cu cât China va produce mai multe astfel de produse de înaltă calitate, cu atât mai afectate vor fi industriile pe care țările bogate încearcă cel mai mult să le protejeze, ceea ce va crea tensiuni tot mai mari.

Principala provocare a conducerii de la Beijing în următoarele decenii va fi una de natură demografică. Până în anul 2035, este de așteptat ca numărul pensionarilor din China să crească la 400 de milioane, iar statul va fi nevoit să cheltuie tot mai multe pe pensii și asistență medicală.

Occidentul a mizat în 2002 pe faptul că schimburile comerciale vor îmbogăți China, iar această bogăție o va face mai liberală. Doar prima parte s-a adeverit.

O mare putere care continuă să prospere, în timp ce își ține majoritatea populației în sărăcie, reprezintă, în cel mai bun caz, o formulă care va duce la o stagnare economică prelungită și, în cel mai rău caz, un fitil care arde lent.

Editor : Raul Nețoiu