Deputata USR Oana Ţoiu, fost ministru al Afacerilor Externe, transmite că Hubul european de securitate la Marea Neagră va avea două sedii complementare: la Constanţa şi la Varna (Bulgaria).

„Anunţul făcut astăzi de Comisia Europeană, odată cu vizita Ursulei von der Leyen la Bucureşti, de acordare a finanţării de 50 de milioane de euro pentru Hubul european de securitate maritimă la Marea Neagră, este o etapă necesară pentru a dovedi responsabilitatea comună prin investiţii comune", a scris Oana Ţoiu, luni, pe pagina sa de Facebook.

Centrul va avea responsabilităţi în domeniul monitorizării, al avertizării timpurii şi al protecţiei infrastructurii maritime critice (porturi, cabluri submarine, conducte, instalaţii offshore şi rute de navigaţie), al rezilienţei împotriva ameninţărilor hibride şi cibernetice.

„Marea Neagră este astăzi marea cu numărul cel mai mare de marinari decedaţi acest an, este practic cea mai riscantă din lume, şi asta afectează vieţi omeneşti, siguranţa investiţiilor noastre şi direct preţul hranei în alte locuri din lume”, a precizat parlamentarul USR.

În acest sens, Ţoiu a subliniat că includerea unui armistiţiu la Marea Neagră, pentru energie şi hrană, trebuie să fie parte din discuţiile dintre Ucraina şi Rusia care vor avea loc la Abu Dhabi, mediate de SUA, cu participarea unei delegaţii europene.

„Vizita preşedintei Comisiei are şi scopul de a pregăti poziţiile delegaţiei europene, care va lua parte la discuţiile dintre Ucraina şi Rusia, alături de medierea anunţată de SUA. Menţionarea Turciei în declaraţiile oficiale de astăzi este importantă, pentru că am extins deja colaborarea dintre România, Bulgaria şi Turcia în iulie, la Summit-ul NATO de la Ankara, pentru protejarea infrastructurii critice de la Marea Neagră, iar pe deminare formatul trilateral deja funcţionează, precum şi coordonarea pe deminare şi cu Ucraina”, a menţionat Oana Ţoiu.

Potrivit acesteia, Hubul va fi interconectat cu o serie de mecanisme relevante pentru securitatea la Marea Neagră: CISE, mediul comun european pentru schimbul de informaţii maritime, asociat Agenţiei Europene pentru Siguranţă Maritimă (EMSA); MARSUR, reţeaua de supraveghere maritimă dezvoltată în cadrul Agenţiei Europene de Apărare (EDA); SCOMAR, sistemul românesc de supraveghere şi observare la Marea Neagră; FRONTEX, SATCEN, ENISA, Centrul European de Competenţe în Securitate Cibernetică de la Bucureşti şi structurile relevante ale NATO;

„Paşii următori sunt formalizarea calendarului de operaţionalizare şi a unui coordonator pentru echipa multidisciplinară de implementare, înfiinţarea structurii juridice şi stabilirea Consiliului de Conducere (cu oficiali din instituţiile implicate), formalizarea unui coordonator naţional şi a unui director comun, includerea în bugetele anuale 2027 a contribuţiilor naţionale în România şi Bulgaria şi continuarea consolidării dialogului cu Turcia, Comisia Europeană şi statele membre cu abordări strategice proprii privind Marea Neagră (Germania, Franţa)”, a mai adăugat Oana Ţoiu.

Comisia Europeană alocă o sumă suplimentară de 10 milioane de euro autorităţilor române pentru operaţiuni de căutare şi salvare în Marea Neagră, a declarat preşedinta CE, Ursula von der Leyen, luni, la Bucureşti, în cadrul unei conferinţe de presă alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Totodată, Ursula von der Leyen a anunţat accelerarea demersurilor pentru operaţionalizarea hub-ului de securitate maritimă de la Marea Neagră. „Vom accelera activitatea privind hubul de securitate maritimă, cu un calendar pentru finalizare şi 50 de milioane de euro alocaţi”, a afirmat ea.

Şefa Comisiei Europene a atras atenţia că provocările de securitate din regiune s-au intensificat în ultima perioadă, iar „cerurile de deasupra Mării Negre s-au întunecat”. Oficialul Comisiei Europene a pledat pentru restabilirea şi menţinerea libertăţii de navigaţie în Marea Neagră.

Editor : B.E.

Source: Digi24 · Bogdan Enache

At a glance

Topic
Politics
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira