Oana Gheorghiu, președintă PNL Sector 4, a vorbit, sâmbătă la Digi24, despre datoriile de aproximativ 20 de milioane de euro acumulate de partid în urma unor contracte încheiate în campaniile electorale din 2024, dar și despre tensiunile din interiorul formațiunii liberale. Invitată la emisiunea „În fața ta”, aceasta a explicat că o mare parte din sumă reprezintă penalități pentru contracte cu prevederi considerate extrem de păguboase și a spus că partidul încearcă să găsească soluții pentru achitarea datoriilor.
Gheorghiu a vorbit și despre gruparea din PNL formată din Hubert Thuma, Nicoleta Pauliuc, Alina Gorghiu și Toma Petcu, pe care a descris-o drept minoritară, dar foarte vocală. Ea a explicat și ce li s-a cerut celor patru în legătură cu acțiunile în instanță împotriva unor decizii ale grupurilor parlamentare.
Întrebată despre decizia conducerii PNL de a acționa în instanță foști lideri ai partidului pentru datoriile acumulate în perioada în care formațiunea era condusă de Nicolae Ciucă, Oana Gheorghiu a spus că este nevoie de o reeșalonare a sumelor și de identificarea unei soluții pentru plata acestora.
„Este o datorie de aproximativ 20 de milioane de euro. E nevoie de o reeșalonare și e nevoie de găsirea unei soluții. Acești bani, o să vă mire, vin din cheltuieli făcute în campaniile electorale din 2024, cred că locale și europarlamentare, dar ele nu sunt sumele cheltuite, ci sunt penalități. Au fost semnate niște contracte cu penalități de 1% pe zi și, de aici, gândiți-vă cum e posibil ca cineva, cred că nu știu, să nu fi făcut în viața lui un contract, să poată să accepte o astfel de penalitate.
Acești bani vin din semnarea acestor contracte, care sunt extrem de păguboase, care fac ca la o datorie de 500.000 de lei să existe o hotărâre a instanței de plată a șase milioane de lei sau nouă milioane de lei, în funcție de situație. De aici sunt aceste sume foarte mari și de aceea partidul a hotărât să se întoarcă, cumva, împotriva celor care au decis să semneze asemenea contracte extrem de păguboase”, a declarat Oana Gheorghiu la Digi24.
Întrebată dacă știe ce semnături ale liderilor PNL apar pe contractele respective, inclusiv dacă fostul secretar general Lucian Bode le-a semnat, Gheorghiu a răspuns că nu a văzut documentele și că subiectul nu a fost discutat în ședința partidului.
„Am să fiu foarte sinceră. Chiar nu știu. Nu am văzut contractele, nu știu. Și în ședința pe care am avut-o nu s-a discutat”, a afirmat ea.
Potrivit acesteia, contractele au fost încheiate cu firme care au furnizat materiale publicitare pentru partid și pentru filialele sale. Unele organizații județene au comandat servicii la nivel local, însă, pentru că nu au bani să-și achite obligațiile, executările ajung la sediul central.
„Sunt niște firme, în principiu, o companie care a făcut materiale publicitare pentru partid și pentru filiale. Sunt și filiale aflate în această situație, care și-au comandat, au făcut aceste contracte la nivelul filialelor, s-au semnat și, pentru că filialele nu au bani, este executat sediul central.
Și aici e nevoie de o clarificare. De asta s-a discutat în ședință să cerem filialelor ca în zece zile să-și rezolve problemele la nivelul filialei, pentru că acolo s-au semnat contracte, la nivel de filială, din păcate, cu aceleași penalități uriașe”, a explicat Oana Gheorghiu.
Subiectul datoriilor a provocat tensiuni în PNL, conducerea partidului analizând inclusiv posibilitatea unor acțiuni în instanță împotriva unor membri ai fostei conduceri. Printre persoanele vizate se numără și Lucian Bode, fost secretar general al partidului. Totodată, unele filiale riscă să piardă dreptul de vot în Biroul Politic Național dacă nu își rezolvă situația financiară.
Cine sunt cei patru liberali care contestă conducerea partidului
Oana Gheorghiu a fost întrebată și despre tensiunile politice din PNL și despre gruparea conservatoare care critică actuala conducere a partidului. Ea a descris-o drept o minoritate care reușește să atragă multă atenție prin intervențiile sale în ședințele interne.
„Este o grupare minoritară, care face însă foarte mult zgomot. Eu asta pot să vă spun. Nu vorbesc din spațiul public, ci doar din ce am văzut în ședințele Biroului Politic. Sunt patru colegi care sunt foarte vocali. Este dreptul dânșilor. Și acest zgomot amplificat face să pară că în Partidul Național Liberal e o mișcare puternică, un curent puternic anti-Bolojan”, a declarat fostul vicepremier.
Întrebată cine sunt cei patru liberali, Gheorghiu i-a nominalizat pe Toma Petcu, Petru Ștefan Hubert Thuma, Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu.
„Păi, ultima dată au fost domnul Petcu, domnul Hubert, doamna Pauliuc și doamna Gorghiu”, a spus aceasta.
Gheorghiu a fost chestionată și despre solicitarea adresată celor patru de a renunța la anumite acțiuni în instanță, în caz contrar riscând să fie excluși din grupurile parlamentare ale PNL. Ea a făcut o distincție între procesele prin care au fost contestate decizii interne ale partidului și cele care vizează regulile de vot din grupurile parlamentare.
„Ca să fim foarte clari, nu e vorba de acțiunile în instanță prin care au contestat statutul sau congresul, sau numirile interimare. Acelea sunt lucruri care vor merge. Ce li s-a cerut este să oprească acțiunile în instanță împotriva deciziilor pe care grupurile parlamentare le iau privind modul în care votează.
Deci e normal că, dacă faci parte dintr-un grup parlamentar, reprezinți Partidul Național Liberal în Parlament, fie rămâi cu grupul și votezi cum se decide, cum decide majoritatea grupului parlamentar, fie te retragi în afara grupului. Ei au contestat în instanță această regulă pe care partidul a impus-o, de a vota cu grupul parlamentar sau cum decide majoritatea grupului, sau de a te retrage.
Nu li s-a dat un ultimatum, nu sunt dați afară din partid, ci pur și simplu e o chestiune de etică”, a explicat Oana Gheorghiu.
Întrebată dacă cei patru vor fi excluși din grupurile parlamentare, Gheorghiu a confirmat că aceasta este posibilitatea discutată.
„Li s-a cerut, da, dacă nu...”, a răspuns ea.
Chestionată dacă cei patru vor mai putea rămâne parlamentari PNL, Oana Gheorghiu a spus că, în opinia sa, retragerea din grupul parlamentar este o chestiune de etică atunci când un membru nu mai împărtășește deciziile majorității.
„Din momentul în care tu nu rezonezi, nu ai aceleași valori, nu ai aceleași obiective ca un grup parlamentar, etic este să te poziționezi corect și să te retragi, nu să rămâi în grup și să votezi diferit de grup. Mi se pare o chestiune de etică, până la urmă”, a afirmat fostul vicepremier.
„Nu se gândesc deloc că poate și ei ar trebui să stea de vorbă cu oamenii”
Oana Gheorghiu a fost întrebată și cum descrie gruparea contestatarilor din interiorul PNL. Ea a spus că a fost surprinsă de modul în care aceștia se raportează la conducerea partidului și de argumentele pe care le folosesc în discuțiile interne.
„Cum v-am zis, un grup foarte vocal. Și eu am auzit vorbind și m-am și gândit că poate, nu știu, eu fac politică și cu siguranță sunt foarte la început și cred că niciodată n-o să mă pot adapta la stilul ăsta de a face politică.
Dar ce aud vorbind? «O să distrugeți Partidul Național Liberal. Nu ați vorbit cu primarii, nu ați vorbit cu consilierii județeni, să vedeți ce spun ei».
Și m-am gândit că tot ce fac ei și felul în care se raportează are legătură doar cu primarii, cu șefii consiliilor județene, în general, cu oamenii politici. Nu se gândesc deloc că poate și ei ar trebui să stea de vorbă cu oamenii, să îi asculte pe oameni. Ce vor românii? Mai vor românii un partid care este brelocul PSD?”, a declarat Oana Gheorghiu la Digi24.
Tensiunile dintre conducerea PNL și cei care au contestat deciziile partidului s-au reflectat și în reprezentarea liberalilor în delegațiile parlamentare.
Pe 10 noiembrie, plenul comun al Parlamentului a votat înlocuirea Nicoletei Pauliuc și a Alinei Gorghiu din Delegația permanentă a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO. La solicitarea PNL, Pauliuc a fost înlocuită cu senatorul Silviu Coșa, iar Gorghiu cu deputatul Robert Sighiartău.
Editor : A.P.
Source: Digi24 · Ana Petrescu
At a glance
- Topic
- World
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira