Căldura se acumulează în sistemele Pământului într-un ritm accelerat, a avertizat agenția meteorologică a ONU la începutul summitului privind schimbările climatice COP31 din Turcia. 2026 este pe cale să devină unul dintre cei mai călduroși patru ani înregistrați vreodată, relatează The Guardian.
Dezechilibrul dintre energia primită de la soare și energia care părăsește Pământul a atins cel mai înalt nivel de la începutul monitorizării, a declarat Organizația Meteorologică Mondială în raportul său privind Starea Climei Globale.
Acest dezechilibru și acumularea de căldură vor alimenta fenomene meteorologice extreme, cum ar fi valurile de căldură, seceta și cicloanele tropicale.
La nivel global, temperatura medie la suprafață pentru perioada ianuarie - septembrie 2026 a fost cu aproximativ 1,47°C peste media preindustrială, a precizat agenția. Temperaturile de la suprafața mării au atins recorduri lunare, iar nivelul mării a fost cel mai ridicat de la începutul măsurătorilor.
Oceanul absoarbe 90% din căldura în exces captată de gazele cu efect de seră, iar 2026 este pe cale să devină al zecelea an consecutiv cu un record de căldură oceanică.
„Am intrat într-o nouă eră a extremelor climatice”, a declarat António Guterres, secretarul general al ONU.
„Un El Niño foarte puternic se ciocnește cu o planetă deja supraîncălzită de schimbările climatice provocate de om. Recordurile climatice continuă să fie doborâte. Costurile umane continuă să crească. Iar cei care sunt mai puțin responsabili suferă primii și cel mai grav”, a avertizat el.
Diplomați și lideri mondiali se reunesc luni în stațiunea turcă Antalya pentru cea de-a 31-a conferință a părților (COP) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice. În 1992, când a fost semnată convenția, concentrația atmosferică de dioxid de carbon, principalul gaz cu efect de seră, era de 356,42 părți per milion (ppm). În 2025, aceasta a fost de 426,8 ppm, a precizat OMM.
În total, din 1750, de la debutul Revoluției Industriale, concentrația a crescut cu 53%.
OMM a raportat că estimările privind conținutul de căldură din oceane indică o creștere a dezechilibrului energetic al Pământului într-un ritm de 0,3 W pe metru pătrat la fiecare deceniu în perioada 2001–2025, comparativ cu 0,13 W pe metru pătrat între 1960 și 2025. În consecință, 2026 este pe cale să fie unul dintre cei mai calzi patru ani din istorie la nivel global, făcând ca perioada 2023–2026 să reprezinte cei mai calzi patru ani de la începutul măsurătorilor meteo.
Anul a început cu fenomenul La Niña în Pacific, care acționează de obicei ca o frână asupra temperaturilor globale, reducând media cu aproximativ 0,1-0,2°C. Cu toate acestea, un fenomen El Niño în formare, care crește temperaturile globale și care este prognozat să fie cel mai puternic din ultimul mileniu, face foarte probabil ca temperatura medie finală pentru 2026 să depășească valoarea de 1,47°C peste media preindustrială.
Căldura din primii 2.000 de metri ai oceanului în 2025 a fost cea mai ridicată din istoria observațiilor științifice și a continuat să accelereze, a menționat OMM.
„Se estimează că această încălzire va continua, reprezentând o schimbare ireversibilă pe scări de timp seculare până la milenare”, conform raportului.
La poli, gheața marină din Antarctica a atins în 2026 al treilea cel mai scăzut maxim anual din istorie, în timp ce maximul din Arctica a fost cel mai scăzut sau al doilea cel mai scăzut. În alte părți ale criosferei, ghețarii au pierdut peste 400 de gigatone de masă. A fost al patrulea an consecutiv în care toate cele 19 regiuni cu ghețari din lume au înregistrat pierderi de masă, a precizat OMM.
Bill McGuire, profesor emerit de riscuri geofizice și climatice la University College London, a declarat că raportul nu aduce „nicio surpriză”, „în măsura în care fiecare indicator raportat, fie că este vorba despre temperatura globală, creșterea nivelului mării sau extinderea gheții marine, arată clar că ne aflăm într-o situație extrem de gravă”.
„Cea mai mare îngrijorare este dezechilibrul tot mai mare dintre energia primită de la soare și cea care părăsește planeta. Concentrațiile tot mai mari de gaze cu efect de seră din atmosferă înseamnă că, în timp ce căldura care intră rămâne aceeași, cea care iese scade constant, deoarece lumea noastră reține tot mai multă. Acest dezechilibru în creștere urmărește cel mai precis încălzirea globală și ritmul în care planeta noastră va continua să se încălzească în deceniile următoare. Acest lucru se întâmplă deoarece au intrat în joc feedback-uri naturale care cresc temperatura mult mai rapid decât acum 20 de ani”, a adăugat el.
„Ultimele cercetări sugerează că vom depăși definitiv limita de 1,5°C în 2028, iar având în vedere că planeta se încălzește acum într-un ritm extraordinar de 0,4°C pe deceniu, ne putem aștepta să depășim pragul de 2°C la sfârșitul anilor 2030. Ideea intens vehiculată că suntem încă pe drumul cel bun pentru o creștere de 2,6-2,8°C până la sfârșitul secolului pare acum extrem de optimistă, dacă nu chiar imposibilă”, a mai spus McGuire.
Editor : M.B.
Source: Digi24 · Monica Bonea
At a glance
- Topic
- Climate
- Country
- 🇷🇴 RO
- Publisher language
- RO
- Added to Allnira