Președintele Nicușor Dan consideră că atacul asupra navei Khoryv, în urma căruia un marinar a murit și alți trei sunt dispăruți, că este un nou „exemplu al consecințelor tragice ale” războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Șeful statului declară că „este timpul ca Rusia să ia în serios inițiativele de pace ale Statelor Unite și Europei, să accepte propunerile de armistițiu și să pună capăt războiului”.

„În dimineața aceasta nava Khoryv, sub pavilion comorian, a fost lovită de o dronă și s-a scufundat în apropierea apelor teritoriale ale României. Din păcate, un marinar a decedat și alți trei sunt în continuare căutați”.

Președintele i-a felicitat pe salvatorii din Ministerul Afacerilor Interne, „fără a căror intervenție numărul victimelor ar fi fost mult mai mare”.

„Acest atac este un nou exemplu al consecințelor tragice ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Este timpul ca Rusia să ia în serios inițiativele de pace ale Statelor Unite și Europei, să accepte propunerile de armistițiu și să pună capăt războiului”, a mai transmis Nicușor Dan.

Totodată, după participarea la ceremonia depunerii jurământului militar de către studenţii Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”, șeful statului a amintit de ședința CSAT care a avut loc joi, 22 octombrie.

„Suntem în această situaţie. După cum ştiţi, ieri am avut o şedinţă CSAT exact pe subiectul acesta. Marţi, la solicitarea noastră şi a bulgarilor, a avut loc o şedinţă a Consiliului Nord-Atlantic dedicată situaţiei”.

„Evident, este un eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfăşoară în contextul războiului din Ucraina”, a mai spus  preşedintele. 

O navă comercială sub pavilion străin se scufundă după ce ar fi fost lovită de o dronă, la 13 mile marine (n.r. 24 km) de Constanța. Echipajul a transmis un mesaj SOS, iar autoritățile române au intervenit pentru salvarea marinarilor. Incidentul se adaugă unei serii de atacuri care au vizat în ultimele săptămâni nave comerciale din regiune. 

Citește și:

Miruță, despre atacurile cu drone din Marea Neagră: „Este nevoie de o prezență NATO mai puternică”. Ce spune despre programul SAFE

Reacția lui Dan Neculăescu după atacul asupra navei din Marea Neagră: „O încălcare flagrantă a libertății de navigație”

Source: Digi24

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira