O navă sub pavilion Palau a fost lovită de o dronă în noaptea de vineri spre sâmbătă, în apele teritoriale ale României, la aproximativ 12 kilometri nord de Sfântu Gheorghe, potrivit Ziua de Constanța. În urma impactului nu a izbucnit un incendiu și nu au fost raportate victime. Ministrul Apărării, Radu Oprea, a confirmat că autoritățile au fost informate despre incident, dar a precizat că nu poate da detalii despre proveniența dronei până la finalizarea verificărilor.

Nava Larissa 1 se îndrepta spre Sulina, cu destinaţia finală Ucraina, potrivit Ziua de Constanţa. Conform primelor informaţii, atacul a fost raportat la ora 21:40.

Comandantul navei a transmis că niciun marinar nu a fost rănit, iar impactul nu a fost urmat de incendiu. Drona ar fi distrus doar macaraua cu care se manipulează marfa.

Prezent sâmbătă în Portul Militar Constanța, ministrul Apărării, Ștefan-Radu Oprea, a confirmat incidentul și a precizat că ancheta este în desfășurare.

„Suntem informați tot timpul, am fost informat și azi-noapte despre faptul că a fost lovită o dronă, nu sunt răniți sau pierderi de vieți omenești acolo”, a declarat ministrul.

Radu Oprea a spus că autoritățile monitorizează permanent obiectele detectate pe apă sau în apropierea spațiului aerian și a amintit că vineri au fost emise cel puțin două alerte în județul Tulcea.

„Suntem împreună în contact și cu colegii de la Marina Militară și cu MAI-ul, cu Paza de Coastă. Funcționează această cooperare interinstituțională în România. Pe județul Tulcea, și ieri au fost cel puțin două alerte în două zone ale județelui. Vedem dronele care se apropie de România, de spațiul aerian românesc sau pe apă. Intervenim de fiecare dată, încercând, dacă este cazul, să vedem, să preîntâmpinăm și, apoi, dacă este cazul, să și angajăm țintele”, a precizat ministrul Apărării.

Citește și

O nouă țintă aeriană detectată în zona Insulei Șerpilor. Trei mesaje Ro-Alert în Tulcea, în mai puțin de șase ore

Țintă aeriană detectată la sud-est de Insula Șerpilor: mesaj Ro-Alert în zona de nord a județului Tulcea, două avioane F-16 ridicate

Editor : A.P.

Source: Digi24 · Alina Pralea

At a glance

Topic
Politics
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira