Când a declanșat războiul contra Iranului, președintele american Donald Trump a promis rezultate rapide și decisive. La peste șase luni de atunci și în ciuda miilor de bombardamente lansate, Iranul încă nu a capitulat, iar noii săi lideri sunt mai radicali și mai intransigenți decât cei uciși de SUA și Israel la începutul conflictului, se arată într-o analiză Foreign Policy. În ciuda faptului că Statele Unite nu au mai luptat contra unui adversar cu o armată pe măsura celei americane de mai bine de 80 de ani, Washingtonul a pierdut clar mai multe războaie declanșate în această perioadă, precum cele din Vietnam și Afganistan, repetând greșelile foștilor politicieni și strategi militari americani și alimentând vechiul mit al „victoriei abandonate” – o temă recurentă în istoria militară a Statelor Unite.

Victoria abandonată este mitul conform căruia Statele Unite ar fi putut câștiga orice război dacă ar fi avut destulă voință și perseverență: dacă mai îndură puțin și mai lansează câteva rachete, victoria va fi a lor.

Generalul american în retragere Jack Keane a preluat, de asemenea, această idee, spunând: „Avem, într-adevăr, capacitatea de a încheia militar acest conflict, dacă vrem.”

„Victoria abandonată” este și titlul unei cunoscute lucrări revizioniste despre Războiul din Vietnam. Ideea că orice înfrângere este doar o victorie pierdută s-a născut dintr-o obsesie pentru condițiile materiale și calculele numerice privind forța militară comparativă – o abordare a analizei militare redusă la simpla contabilizare a resurselor.

În multe din conflictele în care America a fost implicată, diferența de putere militară între ea și adversarul ei era atât de mare încât părea absurdă. Și totuși, arhitecții războiului din Afganistan, spre exemplu, au repetat greșelile care au dus la retragerea rușinoasă din Vietnam și au ignorat obstacolele politice din presupusa cale spre victorie, susținând că o strategie defectuoasă ar putea funcționa dacă i se acordă mai mult timp și voință.

În timp ce bogăția, tehnologia și puterea militară ale Statelor Unite rămân de neegalat pentru moment, conflictele armate nu sunt decise niciodată doar printr-o simplă comparație a resurselor militare.

profimedia-0898575660
Arhitecții războiului din Afganistan au repetat greșelile care au dus la retragerea rușinoasă din Vietnam și au ignorat obstacolele politice din presupusa cale spre victorie. Foto: Profimedia Images

O reinterpretare sângeroasă a conceptului „victoriei abandonate”

În multe cazuri, ideea că forța militară este singurul ingredient necesar pentru a obține victoria a dus la o politică externă delăsătoare și distructivă din partea Washingtonului, care ignoră voința și motivațiile adversarilor, dar și pe cele ale aliaților lor.

O astfel de gândire pune accent mai mult pe tactici decât pe strategie și favorizează victoriile rapide pe câmpul de luptă, în detrimentul uzurii, extenuării și voinței. Rezultatul este că, de multe ori, adversarul mai slab a câștigat, în ciuda faptului că a fost net inferior armatei americane.

O parte esențială a noului triumf al speranței asupra experienței – convingerea că războiul din Iran declanșat de Trump va fi diferit de celelalte conflicte – este o reinterpretare sângeroasă a conceptului „victoriei abandonate”: ideea că armata americană a acționat cu prea multă reținere în conflictele din Irak și Afganistan.

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, este un susținător înrăit al acestui mit. În „The War on Warriors”, cartea pe care a publicat-o în 2024, fostul comandant de pluton a spus că le-a cerut soldaților săi din Irak să ignore regulile privind utilizarea forței, pe care orice militar ar trebui să le respecte.

În primul mandat la Casa Albă al lui Trump, principala contribuție a lui Hegseth a fost să îl convingă pe președintele SUA să grațieze doi militari de rang înalt ce se făceau vinovați de crime de război și să anuleze sancțiunile disciplinare aplicate unui alt militar.

Această abordare, însă, nu a ajutat deloc Statele Unite să obțină victoria contra Iranului. A avut chiar efectul opus. Atacul îngrozitor din prima zi de război, în care peste 100 de elevi din Minab au fost uciși, i-a motivat chiar și pe unii dintre iranienii care se opuneau cel mai mult regimului de la Teheran să se alăture taberei opuse.

Unitatea națională nu ar trebui să surprindă pe nimeni atunci când atacatorul amenință nu doar că va distruge forțele inamice, ci o întreagă civilizație.

pete hegseth profimedia-1106589412
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, este un susținător înrăit al mitului „victoriei abandonate”. Foto: Profimedia Images

„Armata Statelor Unite inventează noi tipuri de înfrângeri”

Într-un interviu recent pentru Wall Street Journal, mai mulți iranieni au dezvăluit cum au trecut din tabăra opoziției în cea a susținătorilor regimului.

Un tânăr antreprenor din Iran a fost bătut crunt în timpul protestelor din 2022 și atacat cu gaze lacrimogene de forțele de securitate în luna ianuarie. Acum, după ce casa unchiului său din Teheran a fost distrusă și iubita lui a fost ucisă în bombardamente, el s-a înscris în armată ca să apere Iranul de ceea ce el percepe a fi o amenințare la adresa întregii civilizații iraniene.

Odată cu seria lungă de înfrângeri militare costisitoare înregistrate după Războiul din Golf din 1991, Statele Unite au ajuns să adopte o viziune imorală și nesustenabilă față de restul lumii: o beligeranță extremă, dublată de o ineficiență strategică.

După cum a spus și scriitorul canadian Stephen Marche, „armata Statelor Unite inventează noi tipuri de înfrângeri”.

Bogăția imensă, securitatea geografică și egocentrismul Statelor Unite au împiedicat adoptarea unor reforme de politică externă semnificative în ultimii 30 de ani.

Dar, pe măsură ce eșecurile se înmulțesc, iar puterea Americii scade tot mai mult, nevoia unei schimbări de direcție a devenit urgentă.

Cu toate că riscă o nouă înfrângere în Orientul Mijlociu, armata americană și conducătorii de la Washington par că nu vor face niciun efort să învețe ceva din această lecție.

În timpul unei ceremonii organizate cu ocazia a cinci ani de la retragerea din Afganistan, Hegseth a acordat noi medalii pentru curaj unor foști pușcași marini, spunând: „Voi sunteți avangarda unei forțe letale, mândre și neînvinse.”

Astfel de iluzii fac mult mai mult rău securității naționale a Statelor Unite decât orice rachetă iraniană, scrie FP.

Editor : Raul Nețoiu

Source: Digi24 · Raul Nețoiu

At a glance

Topic
World
Country
🇷🇴 RO
Publisher language
RO
Added to Allnira